25. sept. 2016 – 25. sept. 2021
În strădania depănării firului aminirilor legate de Sfântul Iacob Putneanul am coborât pe treptele timpului până în anii de școală. În această perioadă am aflat despre lucrarea deosebită a starețului, episcopului și mitropolitului Iacob, care s-a născut, a crescut și s-a desăvârșit în pământul Bucovinei. Mi-au rămas vii în memorie realizările culturale și administrative, primele fiind impresionante prin sensibilitate, dacă ar fi să ne raportăm la renumitul Bucvar, iar cele din urmă prin onestitate, dacă ne gândim la dictonul vremii: Iacob mitropolitul care-a legat văcăritul.
Odată finalizate studiile teologice, peste imaginea Mitropolitului Iacob s-a așezat un val de uitare. Acesta avea să fie dat deoparte prin ivirea anului provodențial 2016, în care am aflat cu bucurie că vor fi demarate procedurile de canonizare ale sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, precum și a Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul.
Pregătirile canonizării aveau să sporească, iar în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 6-7 iunie 2016 s-a hotărât trecerea mitropolitului în rândul sfinților, cu dată de pomenire 15 mai. La auzirea acestor știri am fost cuprins de bucurie, iar aceasta avea să se amplifice treptat. Primul pas a fost vestea că moaștele sfântului au fost scoase la data de 15 iunie 2016 din mormântul său aflat în pridvorul Mănăstirii Putna, având întipărite semnele sfințeniei. Al doilea pas l-a constituit sfințirea raclei care adăpostește moaștele sfântului, la data de 24 septembrie, de către Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei și al Întregului Orient, pentru ca a doua zi, 25 septembrie, la Sărbătoarea Putna 550, când s-au împlinit 550 de ani de la fondarea Mănăstirii Putna de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, să fie așezate în racla sfințită.
Și pentru că uneori credința trebuie dublată de încredere am luat drumul apostolului Toma, cel iubitor de încredințare. Întâia oară am participat la slujba canonizării, dar nu fără încercări. Aici m-am întrebat: Oare ce caută Sinodul mai mult atunci când hotărăște canonizarea: erudiția, realizările administrative, faptele de milostenie, mărturiile credincioșilor?; Cum se dovedește concret sfințenia vieții unei persoane?; Cum simțim lucrarea sfinților în viața noastră? Răspunsul avea să vină în mod concret… Mai târziu mă aflam la Mănăstirea Putna pentru pregătirea în liniște a examenului de capacitate preoțească. Într-o seară m-am dus în paraclisul mănăstirii, unde sunt așezate moaștele sfântului, și am așezat fruntea mea pe creștetul frumos-mirositor al sfântului rugându-l să mă ajute să trec examenul.
Timpul petrecut la Putna s-a scurs repede, iar apropierea examenului mă trăgea spre cetatea Sucevei. Aici, în încercarea de a pregăti amintitul examen, mă aflam la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, iar în timpul slujbei a apărut un călugăr care avea strânsă la piept o carte, pe ale cărei coperți puteam descifra: De veghe în casa Măriei Sale… Părintele dorea să ofere, din porunca starețului, acea carte unui diacon, care a refuzat-o, motivând că o are deja. În aceste condiții, monahul se îndreaptă binevoitor spre mine și îmi oferă cartea. Am primit-o, am citit-o și am descoperit că ea cuprinde un material bine-alăctuit despre Sfântul Iacob, care se regăsea și în tematica examenului.
Odată sosită ziua cea mare, ne aflam într-o sală a centrului eparhial din Suceava, iar după săvârșirea rugăciunii s-a purces la extragerea subiectului de examen. Unul dintre colegi a fost desemnat pentru acest lucru. La subiectul de istorie bisericească, ce să vezi? S-a tras la sorți tocmai viața Sfântului Iacob Putneanul. Întâmplarea (?) s-a petrecut și în sesiunea anterioară și în cea următoare a examenului de capacitate. Coincidență sau providență? Ambele sunt moduri discrete ale lucrării lui Dumnezeu în istorie.
Examenul a trecut, iar sorții au căzut asupra mea să primesc dumnezeiescul har prin punerea mâinilor vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen. Ziua hirotoniei întru preot era programată pentru sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, însă părintele arhiepiscop mi-a spus la vremea vecerniei închinată sfinților apostoli: Nu te mai hirotonesc mâine! Eu am tresărit bucuros, gândid că voi râmâne o vreme diacon până când voi fi destul de copt pentru răspunderea mare pe care o cere preoția, însă vlădica a continuat: Te voi hirotoni pe 1 iulie la Rădăuți. Atunci gândul mi s-a dus imediat la Sfântul Iacob, care a păstorit ca episcop acel frumos ținut din dulcea Bucovină.
În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Leontie m-am dus spre necropola domnească emoționat și pătruns de sentimentul nevredniciei. Totodată, simțeam o prezență nemeritată pentru mine a Sfântului Iacob în acea zi, în acel loc. La momentul hirotoniei m-am învrednicit să fiu nășit de către protoiereul de Rădăuți, vrednicul de pomenire părinte Petru Lupăștean și de Părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care m-a dăscălit cu multă dragoste în primii pași spre slujirea Celui Preaînalt.
Slujind lui Dumnezeu, sfinților Săi și oamenilor am purces spre întâia pomenire a Sfântului Iacob. Mi-am pus în gând să merg la Putna, să stau undeva retras și să ascult slujba privegherii închinată sfântului. Însă în momentul în care am intrat în biserica voievodală un părinte m-a luat de braț și m-a pus să slujesc. Nu pot descrie în cuvinte destule atmosfera de la acel praznic. Se simțea și afară și înlăuntru o pace adâncă. După priveghere am mulțumit părintelui stareț, iar la despărțire l-am întrebat despre liturghisire, la care am primit acest răspuns: Rămâi și vom vedea!. Eu nu am dat atenție tâlcului acestui cuvânt și am plecat spre casă. Era trecut de miezul nopții. Am purces la drum spre casă, am parcurs câțiva kilometri, iar la un moment mi-a răsunat în gând cuvântul starețului: Rămâi și vom vedea. M-am întors. Deși era miez de noapte un părinte stătea de strajă încă la arhondaric. Mi-a oferit o chilie deosebit de primitoare. Dimineață, la întâlnirea cu părintele stareț, m-a privit pătrunzător și mi-a spus: Bine că ai rămas! Am participat la Sfânta Liturghie, iar cuvântul: nu mai știam de sunt în cer sau pe pământ se potrivește pentru a descrie acea slujbă.
Dar timpul trece și se așterne uneori uitarea sau indiferența în viața noastră. După aproape un an mă pomensc cu un telefon din partea Părintelui Protopop, care mi-a poruncit să pregătesc un referat despre satul românesc. Mi s-au înmuiat picioarele, pe de o parte, de bucurie, pe de alta, de emoție. Bucuria s-a amplificat în momentul în care am văzut data: 14 mai. Pentru mine totul devenea limpede: Este lucrarea Sfântului Iacob, a cărui pomenire va începe în ziua respectivă. Am căutat și alte repere și cu uimire am văzut că se împlinesc în anul 2019 trei veacuri de la nașterea Sfântului – 1719, care a fost un adevărat părinte pentru toți credincioșii săi, dar mai ales pentru cei de la sat și, în mod special, pentru copii. În aceste condiții, am croșetat studiul în jurul lucrării Sfântului. La sfârșitul ședinței am constatat că atmosfera predominantă nu era legată, atât de erudiție sau de bogăția cunoștințelor, cât de sensiblitate, de pace, de bucurie.
După ședință m-am îndreptat, după tradiție, spre Mănăstirea Putna. Am slujit la priveghere. Aceeași atmosferă împregnată de liniște, pace, bucurie și tihnă sufletească, specifică deja pomenirii Sfântului. Am zăbovit la agapa frățească și am plecat spre casă cu gândul că voi sluji în altă parte. Făcusem vreo 7-8 kilometri, era apoape ora 1 noaptea și primesc un telefon de la soție. Printre altele mi-a spus: Cred că ar fi bine să rămâi să slujești acolo Sfânta Liturghie; copii au fost mai liniștiți astăzi ca niciodată.
Am rămas să slujesc. Liturghia a fost sublimă, prezidată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, care a slujit împreună cu: vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, actualul arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurați de un sobor mare de preoți și de diaconi.
Pomenirea din anul 2020 a Sfântului Iacob a fost smerită, umbrită de încercările pandemiei de covid 19. Aceasta însă poartă în sine o profundă semnificație. Ar fi îngăduit Sfântul Iacob, care a fost aplecat mereu spre suferința poporului, să se facă o slujbă solemnă în vremuri atât de dificle? Răspunsul este evident. Însă, prin lucrarea lui Dumnezeu și a sfinților Săi, în anul 2021, chiar în data de 15 mai, au fost elaborate de către autoritățile statului măsuri care permiteau întâlnirea oamenilor în grupuri mai mari și posibilitatea de a nu purta mască de protecție în spațiile deschise. Astfel, că la slujba de pomenire a Sfântului Iacob oamenii au avut posibilitatea de a-și privi chipul unul altuia și de a se ruga împreună. Cu siguranță vremurile grele și valurile tulburi n-au dispărut desăvârșit din viața noastră, însă ele pot fi străbătute mai lesne dacă avem credință și încredere în Dumnezeu, în sfinți și în Biserică. Sfântul Iacob a trăit într-o epocă în care, în lume, secolul luminilor sădea mult întuneric în sufletele oamenilor, iar în țară dorința nestăpânită de avere a unor conducători corupți apăsa greu pe umerii oamenilor de rând. Cu toate acestea, pilda vieții Sfântului Iacob Putneanul a străbătut veacurile, iar sfântul a devenit pentru noi sfetnic bun în zile grele și luminător în timpuri întunecate. Să-i cerem ajutorul și nu va întârzia să vină.