Absolvenții de seminar teologic/liceu și ai cursurilor de Licență și Masterat din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă sau ai altor facultăți care doresc primească arhiereasca binecuvântare pentru a se înscrie la cursurile de Licență, Masterat sau Doctorat (după caz), ale unei facultăți de teologie ortodoxă, sesiunea septembrie 2021, sunt așteptați în perioada următoare la Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ) din cadrul Centrului Eparhial Suceava (etaj 1, camera 26), unde vor depune un dosar care va conține câteva documente.
În acest sens, pentru a ușura procesul de obținere a binecuvântării arhierești, vom menționa mai întâi care sunt documentele necesare absolvenților de seminar teologic/liceu care optează pentru înscrierea la una din specializările Facultății de Teologie Ortodoxă. Solicitanții vor depune la Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ) un dosar cuprinzând următoarele documente:
- cerere tip, adresată chiriarhului, în care candidatul precizează și faptul că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice;
- copii xerox după:
- certificatul de naștere;
- certificatul de botez (eliberat de preotul paroh) și, dacă este cazul (pentru candidații veniți din alte eparhii), actul de înfiere duhovnicească (eliberat de Centrul Eparhial Suceava), pentru a dovedi calitatea de fiu/fiică al/a Arhiepiscopiei;
- actul de identitate;
- diploma de absolvire a examenului de bacalaureat sau adeverința de absolvire a acestui examen (pentru absolvenții din promoția anului curent)
- recomandare de la:
- preotul duhovnic, în urma cunoașterii temeinice a fiului duhovnicesc/fiicei duhovnicești (va conține o caracterizare a candidatului și numărul de telefon al duhovnicului);
- preotul paroh; dacă preotul paroh este și duhovnicul candidatului, va prezenta o singură recomandare; preoții vor prezenta recomandare de la protopopul de care aparțin; monahii vor prezenta recomandare de la starețul mănăstirii în care viețuiesc, avizată de exarhul locului; stareții vor prezenta recomandare de la Exarhul administrativ al Centrului Eparhial Suceava;
- profesorul de religie (doar pentru absolvenții de liceu);
- curriculum vitae, model Europass.
Absolvenții ciclurilor de studii universitare de licență și de master, care doresc să se înscrie la concursul de admitere la Școala Doctorală din cadrul unei Facultăți de Teologie Ortodoxă, trebuie să aibă media de absolvire a studiilor de licență și master de minim 8,51. Din această medie, 70% reprezintă media anilor de studii de licență și nota obținută la examenul de licență și 30% reprezintă media anilor de studii de master și nota obținută la examenul de disertație .
În ceea ce privește obținerea arhiereștii binecuvântări pentru admiterea la cursrurile de Masterat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, solicitanții vor depune la Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ) un dosar cuprinzând următoarele documente:
- cerere tip, adresată chiriarhului, în care candidatul precizează și faptul că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice;
- copii xerox după:
- certificatul de naștere;
- certificatul de botez (eliberat de preotul paroh) și, dacă este cazul (pentru candidații veniți din alte eparhii), actul de înfiere duhovnicească (eliberat de Centrul Eparhial Suceava), pentru a dovedi calitatea de fiu/fiică al/a Arhiepiscopiei;
- actul de identitate;
- diplomă de licență și foaia matricolă;
- recomandare de la:
- preotul duhovnic, în urma cunoașterii temeinice a fiului duhovnicesc/fiicei duhovnicești (va conține o caracterizare a candidatului și numărul de telefon al duhovnicului);
- preotul paroh; dacă preotul paroh este și duhovnicul candidatului, va prezenta o singură recomandare. Preoții vor prezenta recomandare de la protopopul de care aparțin; monahii vor prezenta recomandare de la starețul mănăstirii în care viețuiesc, avizată de exarhul locului; stareții vor prezenta recomandare de la Exarhul administrativ al Centrului Eparhial Suceava;
- curriculum vitae, model Europass.
În ceea ce privește obținerea arhiereștii binecuvântări pentru admiterea la Școala Doctorală cadrul Facultăților de Teologie Ortodoxă, solicitanții vor depune la Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ) un dosar cuprinzând următoarele documente:
- cerere tip, adresată chiriarhului, în care candidatul precizează și faptul că va respecta prevederile statutare, canoanele și regulamentele bisericești, precum și hotărârile autorităților bisericești, normative pentru desfășurarea activităților didactice ;
- copii xerox după:
- certificatul de naștere;
- certificatul de botez (eliberat de preotul paroh) și, dacă este cazul (pentru candidații veniți din alte eparhii), actul de înfiere duhovnicească (eliberat de Centrul Eparhial Suceava), pentru a dovedi calitatea de fiu/fiică al/a Arhiepiscopiei;
- actul de identitate;
- diplomele și foile matricole pentru studiile universitare de licență și master absolvite;
- recomandare de la preotul duhovnic, în urma cunoașterii temeinice a fiului duhovnicesc/fiicei duhovnicești (va conține o caracterizare a candidatului și numărul de telefon al duhovnicului);
- curriculum vitae, model Europass.
Documente menționate mai sus sunt prevăzute în Procedura de acordare a avizului scris (binecuvântării) al chiriarhului pentru desfășurarea de activități în învățământul religios și teologic, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, aprobată în Permanența Consiliului Eparhial Suceava cu nr. 684/2020.
Mai jos puteți descărca Procedura de acordare a arhiereștii binecuvântări, precum și cererile tipizate necesare obținerii arhiereștii binecuvântări.