Protejarea și valorificarea patrimoniului UNESCO din Bucovina, în atenția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Astăzi, 26 august 2021, Ministerul Culturii și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au semnat un protocol de colaborare în vederea protejării, conservării, restaurării și valorificării patrimoniului cultural și a monumentelor istorice din Bucovina.

Zona Bucovinei este renumită pentru bisericile și mănăstirile sale, opt dintre acestea fiind incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, celebre acum în toată lumea. Ministerul Culturii și instituțiile sale din subordine au misiunea de a proteja, conserva și valorifica patrimoniul cultural atât material, cât și imaterial, iar această misiune se reflectă și în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Astfel, ambele părți își iau obligația de a susține și promova reciproc proiectele și demersurile. Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, va finanța proiecte de restaurare prin Programul Național de Restaurare urgențe – UNESCO, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va contribui financiar, în calitate de cofinanțator la toate proiectele ce se vor derula. 

„Încă de la începutul mandatului meu am susţinut şi am promovat necesitatea parteneriatelor dintre Ministerul Culturii şi alţi actori implicaţi în promovarea şi protejarea patrimoniului cultural. Mă bucur că astăzi am reușit să punem bazele unei colaborări care are în vedere, în primul rând, patrimoniul din Bucovina, una dintre cele mai bogate zone din România în cultură, istorie și tradiții. Îmi doresc ca acesta să fie doar începutul și să avem o serie de astfel de parteneriate care nu fac altceva decât să vină în ajutorul misiunii noastre”, a declarat ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu.

„Semnarea acestui Protocol are o însemnătate deosebită pentru ceea ce înseamnă recunoașterea faptului că întotdeauna a fost, este și va fi o strânsă legătura între Cult și Cultură. Sufletul culturii este cultura sufletului. Patrimoniul istoric și cultural al Sucevei, recunoscut pe plan internațional prin semnarea acestui Protocol, are șansa de a fi bine pus în valoare de a fi conservat, restaurat pentru a transmite, peste ani, frumusețea cărții de istorie care, pentru Țara Moldovei, la Suceava s-a deschis”, a declarat Arhid. Vasile M. Demciuc, Consilier Monumente-Patrimoniu Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

sursa: cultura.ro