Durere limpede, moartea m-a-ntors
În braţele tale supus, aproape copil.
Tu nu ştii dacă să mulţumeşti
Sau să plângi pentru fericirea aceasta,
Mamă.
Trupul meu, dezghiocat din taină,
Este numai al tău.
Dulci lacrimile tale îmi picură pe umăr
Şi mi se strâng cuminţi lângă claviculă.
Ce bine e!
Neînţelesele peregrinări şi cuvintele,
Ucenicii de care eşti mândră şi care te sperie,
Tatăl, bănuitul, nerostitul veghind,
Toate-s în urmă.
Liniştită de suferinţă-nţeleasă
Mă ţii în braţe
Şi pe furiş
Mă legeni uşor.
Leagănă-mă, mamă.
Trei zile numai sunt lăsat să m-odihnesc
În moarte şi în poala ta.
Va veni apoi învierea
Şi din nou nu-ţi va mai fi dat să-nţelegi.
Trei zile numai,
Dar până atunci
Mie- atât de bine
În poala ta coborât de pe cruce,
Încât, de nu mi-ar fi teamă că te-nspăimânt,
Lin mi-aş întoarce gura
Spre sânul tău, sugând.
(în volumul Poezie creştină românească, ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache, Editura Institutul European, Iaşi, 1996, pp. 172-173)