M-apropii de tine cu dulce sfială,
ca aburul gliei de slavă domoală,
și cumpăn văzduhul ca norul stingher,
ușor pentru humă, prea greu pentru cer.
Mă bucur de tine cu dulce cântare,
ca scoica-ntr-o undă, ca roua-ntr-o floare
că numai prin tine suflarea-mi scânteie
a opta lumină pe reci curcubeie.
Mă mântui prin tine cu dulce minune,
cum gândul nu știe, cum graiul nu spune,
cum numai oglinda făptura mi-o-ngână,
cu-o față-n lumină, cu alta-n țărână
Și cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire,
cu inima prinsă pe strună subțire,
ca steaua-ntr-o rază, ca măru-n parfum,
cercând veșnicia pe clipa de-acum.
(în vol. Spre Tine, Doamne, Pr. Nicolae State-Burluși (ed.), Ed. „Antim Ivireanul”, Râmnicu Vâlcea, 2012, p. 11)