Parohia „Cuvioasa Paraschiva”, Dolheștii Mari I a organizat Pelerinajul „Calea Mântuirii” în perioada 23-24 iulie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și în parteneriat cu Protoieria Fălticeni, cu îndrumarea PC. Părinte Protopop Adrian Dulgheriu.
Bucuria deplină a fost primirea Veșmântului Sfintei ,,Cuvioase Parascheva”, adus de părintele Loluță Adrian de la Parohia Pleșești. După Ceremonia de primire a Veșmântului, pe un podium special amenajat în curtea Bisericii „Cuvioasa Paraschiva”, am săvârșit Acatistul Sfintei ,,Cuvioase Parascheva”, ca mulțumire și recunoștință pentru binecuvântarea pe care am primit-o.
Apoi, respectând programul stabilit, împreună cu PC Părinte Protopop Adrian Dulgheriu, și cu preoții participanți la eveniment, și cu voluntarii care au purtat steaguri, prapuri și icoane, am pornit cu credincioșii spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Valea Bourei.
Chiar dacă soarele a fost puternic și am avut de întâmpinat o căldură istovitoare, Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost alături de noi toți și ne-a întărit să parcurgem distanța dintre cele două biserici cu mare bucurie duhovnicească. Ordinea și liniștea pelerinajului a fost asigurată de stricta supraveghere a reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi al Județului Suceava și Poliția Comunei Preutești.
La mijlocul satului Valea Bourei, părintele Alexandrache Mitică, împreună cu credincioșii, a întâmpinat Racla cu Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva cu cântări de laudă.
În Altarul de vară al parohiei, s-a săvârșit slujba Vecerniei și a Litiei sub protia părintelui Maftei Dănuț de la parohia Mănăstioara.
În continuare, racla cu veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva a rămas spre închinare credincioșilor până a doua zi, duminică, când s-a săvârșit Sfânta Liturghie. Părintele Vrabie Iustin a adus racla spre închinare la parohia din Dolheștii Mari deoarece biserica o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.
În continuarea pelerinajului, și ca o încununare de evenimente frumoase și binecuvântate, în după amiaza zilei de duminica, la parohia din Dolhestii Mari, a avut loc prima ediție a concursului „Toaca din Pridvor”, la care s-au înscris tineri din care provin din parohiile din Protopopiatul Fălticeni.
Pacea și bucuria, lumina și sfințenia adunate în inimi prin pelerinajul „Calea Mantuirii” și prin slujbele săvârșite ne vor însoți mereu pe noi pelerinii care am luat parte la acest deosebit eveniment.