Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Fundația Umanitară Nord 2001 și cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, continuă acțiunile de donare de sânge, demarate la începutul acestui an, la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava. Proiectul de solidaritate umană își propune creșterea rezervelor de sânge de la nivelul centrului prin atragerea unui număr cât mai mare de donatori.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, astăzi, 22 iulie 2021, sub coordonarea părintelui Sebastian Mircea, medicul Mănăstirii Putna, și a cadrelor medicale de la Centrul de Transfuzie, 23 de monahi și monahii din eparhie au fost declarați eligibili pentru recoltarea a câte 450 ml de sânge, contribuind astfel la salvarea vieților semenilor, mai ales în contextul medical actual.
În ultima perioadă, în cadrul eparhiei au fost desfășurate activități de informare, la nivelul protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii din sistemul medical românesc, precum și la beneficiile acesteia. Sângele unui singur donator poate salva până la trei vieți.
În data de 17 iunie 2021, 48 de monahi au participat la acțiunea de donare de sânge desfășurată la Mănăstirea Putna, urmând ca săptămâna viitoare, joi, 29 iulie, să se desfășoare o acțiune similară celei de astăzi, tot la Centrul Județean de Transfuzii din Suceava.
Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților adresează un îndemn la intensificarea donării de sânge și de plasmă convalescentă Covid-19.
Donarea se poate face la Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava, situat pe Bulevardul 1 Mai, nr. 11, programul de recoltare fiind de luni până vineri, în intervalul 8:00-13:30.