Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în aceste zile de bucurie pentru întreaga eparhie – sărbătoarea care amintește de aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei – a apărut broșura „Biserica Sf. Gheorghe – Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.
Noua apariție editorială a Editurii Crimca a Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților aduce în atenția cititorilor file din istoria Bisericii „Sfântul Gheorghe” din cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, monument cu o valoare spirituală, artistică și culturală deosebită.
Părintele arhidiacon Vasile M. Demciuc, consilier eparhial în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, semnează textul broșurii, care, pe lângă datele istorice cu privire la zidirea acestei ctitorii domnești și evoluția ei în timp, face referire și la frescele interioare și exterioare cu care este împodobită. În broșură se regăsesc și detalii cu privire la odorul cel mai de preț al mănăstirii, și anume racla în care sunt așezate moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
Textul este bogat ilustrat cu fotografii ale frescelor interpretate, dar și cu fotografii din ansamblul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, realizate de părintele Nicu Spînu.
Irina Ursachi