Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în Vacanța de Vară (Iulie-August 2021) se va desfășura Campionatul de Fotbal pentru tinerii din Parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Proiectul constă în invitarea tinerilor din parohii în implicarea activă prin sport și mișcare, în cadrul unui Campionat de Fotbal.
Scopul este și transmiterea unui mesaj puternic generației tinere și anume că sedentarismul, petrecerea îndelungată pe internet (rețele de socializare, jocuri video) și pe telefon dăunează grav sănătății și dezvoltării fizice, psihice și duhovnicești.
Echipa de fotbal a fiecărei parohii va fi formată din 7 tineri (vârsta 14-21 ani), un portar și 6 jucători de câmp. Antrenor al echipei de fotbal va fi ori preotul, cântărețul, pălimarul, unul dintre consilieri, un om de nădejde din parohie priceput și pasionat de activitatea sportivă ori un tânăr desemnat din parohie, de orice vârstă.
Fiecare echipă își va alege o denumire și echipamentul de joc. Fiecare partidă de fotbal va avea două reprize de câte 25 min. fiecare, cu o pauză de 10 min. între ele.
La fazele pe Protopopiate arbitrii vor fi profesorii de sport din zonă, aleși în urma recomandărilor inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava. Doar la faza finală, pe Arhiepiscopie, care va avea loc la Suceava vor fi derogați la Centrul partidelor arbitrii care fac parte din Comisia Județeană a Arbitrilor Suceava.
Echipa câștigătoare va primi Cupă și medalii pentru toți jucătorii ei. De asemenea și următoarele două clasate vor fi premiate. Toți tinerii fotbaliști, inclusiv antrenorii și arbitrii, vor primi diplome de participare.
Adresa de e-mail pentru corespondență între Arhiepiscopie și Protopopiate va fi: [email protected] și detalii despre proiect vor putea fi aflate la nr. de telefon: 0740310047. Calendarul Campionatului de Fotbal pentru tinerii din Parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților este următorul:
Calendarul Campionatului de Fotbal pentru tinerii din Parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Perioada | Descriere |
21 Iunie – 05 Iulie 2021 | Înscrierea echipelor parohiale de tineri la Secretariatele Protopopiatelor din care fac parte; fiecare echipă va comunica culoarea echipamentului – tricou, șort și jambiere (echipamentul complet în magazinele de specialitate costă de la 60 până la 150 lei/ jucător). |
06-12 Iulie 2021 | Fiecare Protopopiat va comunica Arhiepiscopiei locațiile desfășurării meciurilor, precum și ordinea desfășurării meciurilor, după tragere la sorți. În funcție de numărul echipelor se va stabili modalitatea de joc (ex.: Dacă sunt 4 echipe, se va juca sistem semifinale și finale; dacă sunt 6 echipe, vor fi 2 grupe de câte 3 echipe și câstigătoarea grupei va juca finala pe Protopopiat cu cealaltă câștigătoare a grupei și tot așa, în funcție de numărul echipelor înscrise; în cazul în care sunt 12 echipe, vor fi 3 grupe și câștigătoarelșe grupelor vor forma o nouă grupă din care se va desemna câștigătoare ce va merge în faza finală, pe Arhiepiscopie). |
18 Iulie – 15 August 2021 | Desfășurarea meciurilor din cuprinsul fiecărui Protopopiat (la alegerea echipelor: într-o singură manșă într-o singură locație ori tur-retur, pe terenul fiecărei echipe – locație proprie) |
17-31 August 2021 | Desfășurarea fazei finale a Campionatului la Suceava. Vor fi 5 echipe în faza finală, câte una pentru fiecare Protopopiat (Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc). Sistemul competițional în faza finală va fi joc direct între toate echipele și prima clasată va fi câștigătoarea Campionatului de Fotbal pentru tinerii din Parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ediția I, 2021. |
pr. Justinian-Remus Cojocar
Director Departament Activități Tineret, Tabere, Proiecte Școli și Parohii