„Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre…aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va ajuta în încercările vieții de zi cu zi…” – Sfânta Muceniță Alexandra.
Abia în mijlocul copiilor înțelegem ce înseamnă cu adevărat zâmbetul sincer și bucuria fiecărei clipe, voioșia care nu ține seama de greutățile firești ale vieții, ci încearcă să transforme fiecare zi în „cea mai frumoasă și de neuitat”. O astfel de zi a fost 1 iunie 2021, dată care ne amintește de frumusețea copilăriei pe care fiecare o poartă cu sine. Cu acest prilej, copiii din Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Burdujeni, au avut ocazia de a se bucura împreună printr-o excursie organizată pentru ei, după an puternic marcat de lipsa comunicării și a relaționării din cauza restricțiilor impuse de situația actuală medicală. Pornind spre Neamț, am avut parte cu toții de experiențe noi, atât prin locurile pe care le-am vizitat, dar și prin comunicarea cu colegii, pe care am reușit să-i cunoaștem mai bine.
Pentru a rezuma întreaga excursie la care am luat parte, amintim versurile poetului Lucian Blaga, care mărturisea în poezia Trei fețe: „Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”, căci pe parcursul zilei copiii au explorat mai multe laturi ale vieții, totul prin joc și voie bună. Și-au îmbogățit cunoștințele pășind în Cetatea Neamțului și descoperindu-i istoria, au explorat natura la rezervația de zimbri, și-au amintit cu drag de poveștile lui Ion Creangă la casa sa memorială și, totodată, și-au unit glasurile pentru a da vestea cea luminoasă că „Hristos a înviat!” atunci când s-au închinat la Mănăstirea Neamț și la Schitul Cărbuna. Tot traseul excursiei a fost presărat cu jocuri de (auto)cunoaștere, de încredere, de comunicare, atent animate de către voluntarii JoyCamps Romania.
Dincolo de aceste minunate descoperiri, am primit cea mai folositoare învățătură, și anume, cea a comuniunii. Cele mai frumoase experiențe și trăiri au loc în comuniune, iar fericirea nu se măsoară doar în ceea ce simțim noi, ci mai ales în numărul de chipuri vesele pe care le vedem în jur. Pentru asemenea amintiri minunate i-au mulțumit Sfântului Gheorghe când la sfârșitul zilei au ajuns cu bine din nou acasă.