337 de tineri și copii au trimis fotografiile lor pentru Concursul „Surprinde frumosul!” organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Prin acest Proiect – Concurs, s-a dorit implicarea, responsabilizarea și valorizarea copiilor și tinerilor din școlile și parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și nu numai, pentru că participarea a fost din întreaga țară și chiar din străinătate (Rep. Moldova și Bulgaria).
Fotografiile trimise au toate o frumusețe a lor. Sunt tematici diferite, mesaje diferite pe care le transmit. Din verificarea lor ne-am convins ceea ce de la început ne-am dorit: să-i facem pe tineri să-și folosească telefoanele și să fotografieze. Tinerii au dat dovadă de creativitate, inteligență și muncă în alegerea diferitelor cadre și elemente care să impresioneze și să transmită frumosul, firescul, mesajul puternic către cei care privesc fotografia- opera lor de artă. În felul acesta tinerii au reușit să prețuiască timpul, să valorifice clipa. O clipă e mult în iconomia mântuirii fiecăruia, mai ales a tânărului care e la început de drum și se însoțește cu Dumnezeu pe cărarea vieții.
Vă prezentăm acum câștigătorii desemnați, urmând ca ei să fie premiați într-un cadru festiv în Luna Iunie, iar toate fotografiile trimise către noi pentru Concurs de către tineri și copii vor fi adunate într-un album virtual ce va fi prezentat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la sfârșitul acestui an școlar. În vacanța de vară, toți tinerii și copiii participanți, pe lângă cărți, icoane și diplome, vor beneficia pe rând, de o zi de promenadă prin municipiul Suceava, la bisericile voievodale, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Cetatea de Scaun și Muzeul Satului Bucovinean.
Iată câștigătorii pentru fiecare etapă de vârstă în parte:
A. etapa de vârstă 6-14 ani:
– Premiul I: Lehaci Iustina-Elena (12 ani) din localitatea Sadova, jud. Suceava
– Premiul II: Bruja Maria (12 ani) din localitatea Pojorâta, jud. Suceava
– Premiul III: Simota Ioan (11 ani) din localitatea Vicovu de Sus, jud. Suceava
B. etapa de vârstă 14-20 ani:
– Premiul I: Brahariu Ecaterina (14 ani) din mun. Suceava, jud. Suceava
– Premiul II: Balațchi Ioana (15 ani) din localitatea Sfântu Ilie, jud. Suceava
– Premiul III: Smocot Paula (19 ani) din localitatea Dărmănești, jud. Suceava
C. etapa de vârstă 20-35 ani:
– Premiul I: Trisciuc Nina (24 ani) din localitatea Argel, jud. Suceava
– Premiul II: Ailenii Cătălina (21 ani) din localitatea Marginea, jud. Suceava
– Premiul III: Frențiu Daniela (22 ani) din localitatea Chiuiești, jud. Cluj
D. etapa de vârstă peste 35 de ani:
– Premiul I: Banea Silvia (41 ani) din mun. Galați, jud. Galați
– Premiul II: Bruja Radu (44 ani) din localitatea Pojorâta, jud. Suceava
– Premiul III: Nichitean Daniela (45 ani) din mun. Botoșani, jud. Botoșani
Premiul special de participare a fost acordat tânărului Petar Chapkanov din Bulgaria. Fotografia trimisă de el, numită „The gift of life” (Darul vieții) ne prezintă un tânăr abătut, cu mintea răvășită, dar receptivă și preocupată de un început bun, de căutarea unui sens în viață. Primește în dar Biblia – Sfânta Scriptură – Cuvântul lui Dumnezeu.
Juriul Concursului a fost format din: Irina Ursachi, redactor și fotoreporter în cadrul Sectorului de Comunicare, Media și Relații Publice al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Candrea Brothers (Andrei și Cezar), foto-jurnaliști profesioniști (Andrei Candrea, a obținut în anul 2020 Premiul II, la Concursul „Biserica în pandemie” al Agenției de Știri Basilica) și eu, pr. Justinian-Remus Cojocar, în calitate de inițiator al proiectului și Director al departamentului Activități Tineret, Tabere, Proiecte Școli și Parohii din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Mulțumim tututor tinerilor și copiilor pentru participare și îi felicităm pe câștigători!
Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!
pr. Justinian-Remus Cojocar