Tinerețea este prin excelență vârsta căutărilor și a întrebărilor. Tinerii sunt preocupați de viitor, de sensul vieții și de sensul lor în viață, de stabilirea unor repere autentice, potrivit cărora să se călăuzească. Sunt altruiști, gata să vină mereu în sprijinul celor din jur, interesați să răspundă problemelor cu care se confruntă semenii lor. Sunt în căutarea prieteniilor adevărate; adesea entuziasmați, uneori dezamăgiți, alteori trădați. Atenți la tot ceea ce se întâmplă, frământați de problemele lumii contemporane și deschiși spre cunoașterea vieții veșnice.
Așadar, dacă ești tânăr e firesc să fii într-o căutare. Noi dorim să fim alături de tine.
Cauți anumite valori pe care să te bazezi în viață, sau ai frământări privitoare la viitor?
Te simți singur uneori și nu găsești sprijinul pentru a depăși anumite probleme? Te simți dezorientat într-o lume bulversată?
Ai întrebări cărora nu le-ai găsit încă răspunsul?
Ai anumite întrebări legate de trăirea vieții de tânăr creștin în lumea contemporană?
Ai studiat Sfânta Scriptură și ai rămas cu unele nelămuriri?
Te invităm la dialog!
Suntem o echipă de preoți și profesori de teologie, care am trecut nu de mult prin vârsta tinereții și care, prin natura muncii noastre, trăim alături de tineri. Împreună căutăm răspunsuri la provocări, la întrebări și, mai ales, modalități de a fi de folos unii altora și de a trăi împreună, frumos, darul vieții.
Așteptăm întrebările tale la următoare adresă: [email protected] . Dacă dorești, poți să-ți păstrezi anonimatul. Răspunsurile noastre la întrebările tale le vei găsi apoi în rubrica Răspunsuri către tineri pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Îți dorim numai bine și îți mulțumim că ne împărtășești din entuziasmul tinereții!