În Vinerea Mare și Sâmbăta Mare, voluntarii Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, coordonați de diac. Andrei Mocanu, au mers în satele bucovinene și au oferit pachete cu alimente, dulciuri și fructe primelor familii defavorizate, beneficiare ale campaniei ,,DAR spre Înviere” urmând ca în Săptămâna Luminată, volunatrii să ajungă la încă cateva zeci de familii.
Astfel, aproximativ 200 de copii și bătrâni din mediul rural au primit cu multă bucurie, speranță și recunoștință DARurile achiziționate cu ajutorul oamenilor de bine care au susținut această inițiativă și au contribuit la bucuria beneficiarilor campaniei ,,DAR spre Înviere”.
Lacrimile de bucurie ale bătrânilor, recunoștința părinților care au ce pune pe masă copiilor, fericirea copiilor când au văzut dulciurile, sunt cea mai mare răsplată, atât a organizatorilor, cât și a tuturor celor care au donat pentru reușita acestei campanii.
Vă reamintim că în data de 27 aprilie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social Filantropic al centrului eparhial Suceava în colaborare cu Fundația Umanitară ,,Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie” din Rădăuți, au organzat prima ediție a Concertului caritabil de cântări religioase din Postul Mare ,,DAR spre Înviere”, scopul acestuia fiind strângerea de fonduri pentru reușita campaniei cu același nume.
Aducem mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în organizarea și buna desfășurare a campaniei ,,DAR spre Înviere”. Dumnezeu să înveșnicească faptele dvs. de milostenie!
Consilier al Sectorului Social-Filnatropic
Protos. Iustin TĂNASE