Acum, înainte de sărbătoarea Învierii Domnului acțiunile filantropice ale tinerilor ortodocși suceveni s-au intensificat.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, prin Departamentul Activități Tineret, Tabere, Proiecte Școli și Parohii, din cadrul Sectorului de Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, tinerii voluntari din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) continuă cu multă dăruire proiectele „Sunt voluntar, sunt responsabil!” și „Dăruiește o pâine!”.
Proiectul „Dăruiește o pâine!”, început în luna Martie 2021 (Luna Pentru Viață) continuă!
În luna Martie s-au dăruit 250 de pâini la 75 de familii necăjite din mun. Suceava.
Acum, în ajun de Săptămâna Patimilor, tinerii au reușit să mai dăruiască 250 de pâini la 80 de familii necăjite și numeroase din comunitatea de romi din comuna Șcheia, județul Suceava.
Planul tinerilor e să dăruiască pâine, în fiecare lună de acum înainte, celor care au nevoie de ea. Ei aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru ajutor și oamenilor cu inimă mare care li s-au alăturat în acest proiect și îl sprijină!
Tot în această comunitate greu încercată, în cadrul Proiectului „Sunt voluntar, sunt responsabil!” (început în Iunie 2020), în ajunul sărbătorii Sf. Mucenic Gheorghe, tinerii voluntari au împărțit 300 de saci cu îmbrăcăminte și bunuri de primă necesitate. Această acțiune este rodul bunăvoinței, dragostei și mărinimiei voluntarilor de a veni în sprijinul celor aflați în lipsuri și în necaz. Această acțiune mare s-a realizat prin implicarea Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) și Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință” Filiala Suceava.
După campania dinainte de Crăciun, în Decembrie 2020, acum, în prima zi din Săptămâna Patimilor, tinerii voluntari vizitează din nou comunitatea Mușenița, aflată la granița României cu Ucraina, unde vor ajuta 50 familii necăjite cu alimente pentru Sărbători.
Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!
pr. Justinian-Remus Cojocar