La împlinirea a 95 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui ce a fost mitropolitul Vladimir de Repta, biruit-au gândul – vorba cronicarului să facem un popas de aducere aminte a ceea ce a însemnat în istoria bisericii din Bucovina activitatea marelui ierarh patriot un bărbat de o rară erudiţie teologică şi de o bunătate şi blândeţe adevărat apostolică(V. Găină).
Născut în Banila pe Ceremuş(în regiunea Cernăuţi) în ziua de Crăciun a anului 1841, coborâtor dintr-o veche familie de mazili moldoveni, Mihail şi Paraschiva Repta, şi-a dedicat întreaga sa viaţă studiilor teologice şi Bisericii. După absolvirea studiilor gimnaziale a urmat studiile la Institutul Teologic din Cernăuţi, apoi a plecat la specializări la Viena, Bonn, München şi Zürich. După înfiinţarea Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii de la Cernăuţi în 1875, a predat acolo Studiul biblic şi Exegeza Noului Testament. Pregătirea sa temeinică a determinat ca o recunoaştere a calităţilor didactice şi a unei profunde erudiţii să îndeplinească funcţia de Rector al Universităţii din Cernăuţi, şi mai apoi pe cea de Decan al Facultăţii de Teologie. În 1885 avea să intre în cinul monahal, cu numele Vladimir, la mănăstirea Suceviţa, urcând treptele diaconiei, ieromonah, protosinghel şi arhimandrit în anul 1890.
Pentru rezultate deosebite în slujirile de profesor şi cleric, în 1896 i se conferă titlul academic de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, fiind numit şi vicar general al Mitropoliei Bucovinei
În 17 ianuarie 1898 este hirotonit Episcop de Rădăuţi, fiind primul episcop hirotonit în frumoasa catedrală din Cernăuţi, al cărei ctitor principal a fost episcopul Evghenie Hacman. După moartea Mitropolitului Arcadie Ciupercovici, în 1902 la 17 octombrie a fost înălţat în scaunul de Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei.
Timpul păstoririi sale nu a fost un timp prielnic. Tendinţele de rutenizare erau tot mai puternice. Aceste frământări, precum şi alte situaţii politice delicate, l-au făcut pe mitropolitul Vladimir de Repta să efectueze numeroase vizite canonice în cuprinsul eparhiei, întărind pe credincioşi în credinţă şi militând pentru apărarea fiinţei naţionale, a introdus o disciplină strictă în rândul clerului, ştiind să-şi încurajeze preoţii când aceştia aveau activităţi care să aducă prosperitate Bisericii, dar era şi aspru cu cei care încălcau legea şi canoanele bisericeşti. Se interesa de salarizarea corespunzătoare a clerului, trimitea periodic tineri la studii peste hotare, promovând prestigioşi profesori la Facultatea de Teologie de la Cernăuţi.
Ceea ce trebuie în mod special subliniat este continua luptă pe care a dus-o mitropolitul Vladimir de Repta pentru păstrarea elementului românesc al eparhiei în faţa deselor încercări de slavizare, militând pentru Unirea Bucovinei cu România. Lupta pe care Vladimir de Repta a fost nevoit să o ducă a fost lungă şi grea. Puţini ar fi fost aceia care ar fi fost în stare să ţină piept atâtor probleme. În timpul primului Război mondial a fost nevoit să ia şi calea pribegiei, ceea ce l-a marcat foarte mult ştiindu-se departe de păstoriţii săi
Dar a venit şi acea zi istorică de joi 28 noiembrie 1918, când lucrările Congresului General al Bucovinei din Sala sinodală a Palatului mitropolitan din Cernăuţi, a hotărât Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare – binecuvântată de mitropolitul Vladimir de Repta. Astfel putem spune că a fost Mitropolitul Unirii Bucovinei cu patria Mamă, el fiind unul din delegaţia din care mai făcea parte Iancu Flondor şi Ion Nistor care a plecat la Iaşi spre a înmâna Actul Unirii Regelui Ferdinand al României.
Şi pe tărâm cultural, a desfăşurat o activitate intensă. A fost în comitetul de conducere – mai apoi vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a publicat lucrări, începîndu-şi activitatea scriitoricească publicând volumul Pshiologia şi însemnătatea ei pentru deşteptarea, cultivarea şi înaintarea vieţii religioase, considerată a fi una dintre primele lucrări de specialitate din domeniul ştiinţelor educaţiei în limba română. În 1919 este ales Membru de onoare al Academiei Române, apoi senator şi preşedinte al Senatului României.
Viaţa agitată, tensiunile care au fost în timpul păstoririi sale nu au rămas fără urmări asupra sănătăţii venerabilului ierarh, ceea ce l-a determinat să-i trimită lui Ion Nistor – ministrul Cultelor în anul 1924, scrisoarea prin care anunţa că din cauza stării de sănătate se retrage din scaunul mitropolitan. Doi ani mai târziu, la 24 aprilie 1926 înainte de amiază, trecea la cele eterne la frumoasa vârstă de 85 de ani, pogorându-se liniştit în mormânt, ca unul ce mai presus de toate şi-a iubit turma fără nici o deosebire, cu zbucium sufletesc, cu resemnare, dar cu sinceritatea creştinului care iartă, iartă şi suferă, aşa cum scria R. Cândea în necrologul publicat în “Glasul Bucovinei”.
A fost unul dintre bravii bărbaţi ai neamului nostru care au înţeles că ei, ca români buni şi ca fii credincioşi ai credinţei străbune, au fost datori să apere ce aveau mai scump fără ca jertfa să li se pară prea mare şi greu de suportat.
În acest ceas de pomenire, ne rugăm lui Hristos Domnul nostru, Cel ce este Învierea şi Viaţa (Ioan, 11,25) să odihnească cu cei drepţi sufletul mitropolitului Vladimir de Repta, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!