Sectorul Educațional – Teologic a actualizat Procedura de acordare a arhiereștii binecuvântări pentru desfășurarea de activități în învățământul religios și teologic

whatsapp_image_2021-04-12_at_13

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Educațional – Teologic a alcătuit Procedura de acordare a avizului scris (binecuvântării) al chiriarhului pentru desfășurarea de activități în învățământul religios și teologic, care a fost aprobată în Permanența Consiliului Eparhial Suceava, cu nr. 684/17.02.2021.

Conținutul prezentei proceduri se adresează profesorilor de religie (pentru înscrierea la etapele de mobilitate didactică și mobilitate profesională), cadrelor didactice din învăţământul teologic preuniversitar, elevilor care doresc să se înscrie la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei – Suceava, studenţilor de la facultăţile de teologie ortodoxă (Licență, Master și Doctorat), studenților teologi care beneficiază de burse de studiu în străinătate, precum și altor persoane care activează în învăţământul religios şi teologic ortodox.

Această procedură are în vedere adaptarea la specificul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 16-17 decembrie 2014 (Temei nr. 13.879/2014), hotărâre asumată ulterior și de către Ministerul Educației Naționale (cu nr. 9.217/29.05.2014) și Secretariatul de Stat pentru Culte (cu nr. C-927/30.05.2014), în baza unui Protocol de colaborare cu privire la predarea disciplinei religie – cultul ortodox în învățământul preuniversitar și la organizarea învățământului teologic ortodox universitar și preuniversitar, încheiat între cele două instituții și Patriarhia Română (cu nr. 5.120/29.05.2014).

Procedura aduce clarificări în ceea ce privește componența dosarelor înaintate în vederea acordării arhiereștii binecuvântări pentru diferite categorii de solicitanți și modul de lucru al Sectorului Educațional – Teologic (Învățământ) din cadrul Centrului Eparhial Suceava.

Conținutul procedurii, alături de cererile tipizate, se găsesc pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la secțiunea Sectorul Educațional – Teologic.

 

Diac. Ionuț Isopescu, Director învățământ preuniversitar,

Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ)