Am spus-o în mai multe rânduri, cred că Numele își aleg oamenii care să le poarte mai întâi prin vremelnicie și-apoi să le statornicească în veșnicie.
11 aprilie e, în Biserica noastră, ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Ales ocrotitor spiritual și al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Citesc, în Sfinții – prietenii noștri adevărați (Editura Doxologia, 2020), volum ce poartă semnătura Părintelui nostru Arhiepiscop, un „portret în cuvinte” al sfântului ce a fost Episcopul Râmnicului, născut în 1787, canonizat în 1955, „înscris – aici, pe pământ – în dipticele Bisericii neamului, iar acolo – Sus în soborul Sfinților Ierarhi, alături de care va participa la Liturghia arhierească a iubirii, în marea catedrală cosmică a lui Dumnezeu”.
Citesc și recitesc portretul acestui ales al Cerului, așa de frumos și de întreg așezat în medalion de rugăciune și cuvinte, și nu-mi pot împiedica gândul că regăsesc atât de pregnante note de autoportret al Vlădicăi de azi, din Cetatea Sucevei.
Sfântul Calinic de la Cernica „a fost monah prin excelență, dedicat vieții duhovnicești încă din copilărie, arătându-se în toate cumpătat, exigent cu sine, dar generos cu ceilalți. El a fost ierarhul care nu a abdicat niciodată de la principiile morale fundamentale după care, de altfel, s-a și călăuzit în viață, indiferent de misiunea care i-a fost încredințată. (…) A știut să ridice deopotrivă biserici de zid și de suflet. Arhitectura ctitoriilor sale respiră arhitectura sufletului său.” (pag. 73-75)
Arhiereul lui Hristos avea o bunătate izvorâtă dintr-o autentică trăire mistică și s-a remarcat atât prin activitatea cărturărească, cât și prin cea duhovnicească – misionară și culturală – și, deopotrivă, prin cea organizatorică.
Și, cum spuneam, mă caută reconfirmări că fiecare dintre aceste irizări de hieratic portret se regăsește, și-n „arhitectura” sufletului Părintelui Arhiepiscop Calinic, neostoit în a sluji necontenit și deplin Cerul Înalt, îmbăiat în lumină de sfinți. Nenumărate, în sutele de pagini ale numărului omagial Theologica Pontica (nr. 1/2021, Universitatea „Ovidius” Constanța, Academia de Teologie Ortodoxă – Chișinău): „30 ani de jertfelnică slujire, aproape 80 de lucrări publicate, (…), lucrări care vor dăinui în suflet, în istorie şi veşnicie – mii de slujbe săvârşite, 400 de biserici construite, peste 800 de biserici restaurate şi pictate, construirea a nenumărate aşezăminte sociale, dar şi aproape 1000 de case parohiale şi sociale construite din temelie.”
Iar, de curând, la Suceava, sfințirea noilor Antimise pentru bisericile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților; redeschiderea Mănăstirii Solca și numirea primului stareț după 236 de ani; redeschiderea Mănăstirii Pătrăuți și numirea primei starețe, după 200 de ani; Programul „Nicio casă fără Noul Testament”; constituirea Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, reconfigurarea și redimensionarea magazinului de obiecte bisericești, care cuprinde acum depozitul de colportaj „Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea”, pangarul „Arimateea – Bucurii pentru suflet” și lumânărarul „Arimateea – Lumină pentru suflet”.
Și da! nu pot să nu reamintesc de procesiunile cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou și să nu pomenesc de bunele ce șopteau deunăzi sub streșini de biserici: „Ne-a izbăvit Dumnezeu de molimă, după atâta rugăciune și de când umblă părinții noștri sfințiți cu Sfântul nostru drag, prin județ și prin cetate.”
Întru mulți și străluminați de împlinirea ctitoririi Cetății ani, Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop!
prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar