„Chipul este o icoană a originalului sau a arhetipului, pe când asemănarea este o identificare a icoanei cu arhetipul. Am putea spune că avem întipărit în noi, haric şi personal, însuşi chipul Fiului lui Dumnezeu. Însă asemănarea omului cu Dumnezeu este un proces dinamic, pe care îl realizează fiecare potrivit liberului arbitru.”
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 14 martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre ziua închiderii paradisului şi punerea lui sub paza heruvimilor cu sabie de foc, aducând în atenție primele trei capitole ale Genezei.
Părintele Arhiepiscop a evocat momentul în care Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. „Chipul este o icoană a originalului sau a arhetipului, pe când asemănarea este o identificare a icoanei cu arhetipul. Am putea spune că avem întipărit în noi, haric şi personal, însuşi chipul Fiului lui Dumnezeu. Însă asemănarea omului cu Dumnezeu este un proces dinamic, pe care îl realizează fiecare potrivit liberului arbitru.”
În cele ce au urmat, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a evidențiat momentul în care a fost creată Eva, din coasta lui Adam, și momentul în care aceasta a fost ispitită de șarpe: „Eva este amăgită; ispititorul nu o minte, însă o face să uite sensul duhovnicesc al celor spuse de Dumnezeu. Iar odată cu aceasta va uita şi de avertizarea că va muri. Or, atât timp cât Eva şi-ar fi păstrat gândul la moarte, ea nu ar fi păcătuit, spune Sfântul Vasile cel Mare. Din păcate, nişte poame şi pofta nesăbuită ajung să hotărască soarta omului. Efectiv, aceste poame rup unitatea dintre Dumnezeu şi om, dintre Adam şi Eva. (…) Din acel moment, pentru ea nu a mai existat Dumnezeu. Îşi era sieşi dumnezeu. Ba chiar se simţea stăpâna absolută a raiului. Promisiunea îngerului rebel, şi anume că vor ajunge să cunoască binele şi răul, s-a împlinit. (…) Dumnezeu a pus vrăjmăşie între cel care a lucrat prin şarpe (diavolul) şi femeie (Eva); între sămânţa şarpelui, care reprezintă răul colectiv, şi sămânţa ei, adică întreaga omenire, întregul neam omenesc care va avea de luptat cu acest rău, sub toate formele lui şi căruia urma să-i zdrobească Răscumpărătorul capul – sediul gândurilor vrăjmaşe la adresa lui Dumnezeu şi a omului. Această zdrobire va însemna învingerea definitivă a răului.”
Despre momentul în care cei doi, Adam și Eva, au fost cuprinși de rușine, după ce au gustat fructul interzis din copacul cunoștinței binelui și răului, despre căderea omului din rai, Părintele Arhiepiscop a subliniat: „Din nemuritori au devenit muritori. Ei nu au pierdut doar starea de fericire, ci şi locul în care s-au simţit fericiţi. Astfel, însuşi contactul lor nemijlocit cu Dumnezeu a devenit unul limitat şi condiţionat. Asta cu atât mai mult cu cât trebuiau să-şi ducă la îndeplinire canonul peste graniţa Edenului, ca nişte exilaţi, pentru că nu au vrut să-şi recunoască vina şi să-şi ceară iertarea cuvenită de la Dumnezeu, spune Sfântul Simeon Noul Teolog.”
Înaltpreasfinția Sa a amintit faptul că drumul către viaţa veşnică a fost redeschis de Însuși Mântuitorul prin jertfa Sa. „Din fericire, Întruparea, Crucea, Moartea şi Învierea lui Hristos ne-au restaurat, iar prin Taina Sfântului Botez sufletul şi trupul nostru s-au îmbrăcat în slava lui Hristos, cum spune Apostolul Pavel: «câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat» (Galateni 3, 27). Prin Taina Sfântului Botez ni s-au redeschis porţile raiului. Intrarea depinde exclusiv de fiecare!”
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a făcut un îndemn la analizarea profundă a relației personale cu Dumnezeu, la asumarea postului care stă să înceapă și la asumarea responsabilității Sfintei Cruci.
Slujba Sfintei Liturghii a avut loc pe scena amenajată în curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În cadrul slujbei, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical, precum și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. Mai mult, la final a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate, precum şi o rugăciune special alcătuită pentru începerea postului, pentru ca cei care îşi propun să postească să fie întăriţi de Dumnezeu în hotărârea lor, astfel încât să se bucure de roadele postirii.
Scurt istoric Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou
Tradiția atestă faptul că pe locul unde este astăzi biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”a existat o biserică de dimensiuni reduse, care însă nu s-a mai păstrat.
Zidirea bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ a fost începută în anul 1514 de Bogdan al III-lea, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, lucrarea fiind terminată de nepotul acestuia, Ştefăniţă Vodă, în anul 1522.
Biserica mănăstirii fost pictată atât în interior, cât şi în exterior în perioada 1532-1534, sub domnia lui Petru Rareş.
La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava” a funcționat o școală teologică, sprijinită de marii mitropoliți ai vremii. Tot aici au lucrat caligrafi, gravori în lemn și în metal, miniaturiști sau dascăli de limba română, greacă și slavonă.
În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sub un baldachin de piatră, se află racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, aduse de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.
La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin țări străine, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, ca urmare a demersurilor bucovinenilor (în special ale episcopului Dositei Herescu al Bucovinei) pe lângă autoritățile poloneze și austriece. Datorită numeroaselor minuni săvârșite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitor al Moldovei.
În clădirile Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a funcționat o școală clericală, din 1786, și apoi Institutul Teologic, începând cu 1826.
În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava la 25 iulie 1918.
Mănăstirea a îndeplinit rolul de reședință mitropolitană a Moldovei în perioada 1522-1677, iar din anul 1991, pe cel de reședință arhiepiscopală.
În anul 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul mănăstirii pe lista patrimoniului cultural mondial.