2 Februarie – Ziua Internațională a Tineretului Ortodox

122146786_1062313350863220_4165238939502622264_o

Pentru a marca această zi importantă pentru tinerii ortodocși din toată lumea, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), ce activează în cadrul Departamentului Activități Tineret – Sectorul Misiune Pastorală și Actualitate Creștină al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prezintă un sumar al activităților desfășurate în ultima perioadă.

Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni numără în prezent peste 400 de voluntari din cuprinsul întregii eparhii. Aceștia s-au implicat, la inițiativa părintelui Justinian Remus Cojocar, coordonatorul asociației, în numeroase proiecte filantropice, culturale și educaționale. Anul 2020, un an cu multe provocări, a constituit prilejul pentru tinerii inimoşi din ATOS să se implice activ în comunitatea lor, aducând bucurie şi ajutându-şi semenii.

Iată doar câteva dintre proiectele de suflet derulate de ATOS:

Proiectul „Ne pasă! Vă suntem alături! Cu noi este Dumnezeu!” a debutat în perioada incipientă a pandemiei, acțiunea continuând și în prezent. Prin intermediul acestui program, până în acest moment, au fost ajutate 771 de familii din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Tinerii voluntari au dat dovadă de dragoste creștinească și solidaritate, ajutând persoanele în vârstă şi pe cele aflate în dificultate, făcându-le cumpărăturile şi procurându-le medicamentele necesare. Mai mult, aceștia le-au  fost alături celor singuri și deznădăjduiți, printr-o vorbă bună și printr-un cuvânt de folos, pentru a-i ajuta să treacă mai uşor peste această perioadă dificilă.

Un alt proiect foarte important desfășurat de ATOS a fost „Caravana medicală”. Activitatea dedicată îngrijirii sănătății copiilor s-a desfășurat în parteneriat cu „Caravana cu medici”, precum și cu ajutorul Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”. În cadrul acestui program, 25 medici voluntari au consultat, gratuit, 190 de copii din localitatea Sucevița. Aceștia au beneficiat de consultații generale, pediatrice, stomatologice, oftalmologice și nu numai.

Tinerii asociației au demonstrat că întrunesc însușirile unor adevărați voluntari prin implicarea în campania „Sunt voluntar, sunt responsabil!” şi organizarea de activităţi de sensibilizare a comunităţii şi responsabilizare socială. Sloganul proiectului, demarat în luna iunie a anului 2020, dar care continuă și acum, este sugestiv „Lucrul de care te poți lipsi e de mare nevoie și de folos altuia care e în lipsuri!”. Până în prezent au fost ajutate 35 familii cu bunuri și alimente în valoare de 25.000 lei. Mai mult, prin acest proiect s-a facilitat construirea unei case și consolidarea unui acoperiș.

Proiectul „Pentru noi!” a avut în  vedere desfășurarea unor activități recreative și distractive. Tinerii voluntari s-au întâlnit pentru a face sport și mișcare: ciclism, fotbal, rafting, alpinism, paintball, săniuș. Mai mult, pentru a cultiva munca în echipă, pentru o mai bună cunoaştere şi pentru consolidarea relaţiilor dintre voluntari, s-au organizat seri de film, jocuri de societate, drumeții, excursii și tabere.

Atelierele de Artă Populară, desfășurate cu scopul de a păstra și a transmite mai departe tradițiile și meșteșugurile străbunilor, au adus mare bucurie în rândul voluntarilor. Aceștia s-au implicat și în alte activități care au presupus îndemânare: au cusut semne de carte şi săculeți pentru anafură și au confecționat ornamente, brodate manual cu modele tradiționale și altele.

Corul misionar al tinerilor asociației a fost prezent la numeroase concerte și a participat la slujba Sfintei Liturghii în comunitățile eparhiei, de cele mai multe ori în zone izolate, unde tinerii sunt din ce în ce mai puțini. În acest fel, au adus aleasă bucurie sufletelor celor în vârstă și în inimile celor singuri, înălţând cântare bineplăcută lui Dumnezeu şi înfrumuseţând slujba, cu atât mai mult cu cât tinerii ortodocși din Suceava promovează cu deosebită dragostea portul popular în fiecare loc în care poposesc.

Un proiect inedit al Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni a fost punerea în scenă a piesei de teatru intitulate „Ne pasă!”. Acest act artistic este  un îndemn la reducerea bullying-ului, la oprirea violenței între tineri și la evitarea prejudecăților și etichetărilor sociale.

Tinerii nu s-au dat în lături nici de la muncile agricole. Peste 50 de voluntari din cadrul asociației s-au implicat în donarea a 20 tone de cartofi de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților spitalelor din eparhie.

O altă campanie apreciată de tineri a fost cea dedicată scrisului, „Compuneri în Pandemie: Sănătatea  – cea mai mare bogăție a omului”. În cadrul acestei activități, membrii ATOS și elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava au redactat 200 compuneri, prin care au adus prețuirea cuvenită acestui mare dar primit de la Dumnezeu, sănătatea.

Tinerii voluntari au fost receptivi la nevoile comunității, venind cu idei şi propunând proiecte și campanii pentru a sosi în întâmpinarea lor, s-au alăturat programelor lansate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și au răspuns pozitiv solicitărilor venite din partea instituțiilor și organizațiilor partenere. Pe toate le-au înfăptuit cu dragoste de semeni, de țară și de neam, sub atenta îndrumare și blânda privire a vrednicului coordonator, pr. Justinian Remus Cojocar.

Prin toată activitatea desfășurată în cei doi ani de existență, Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni a demonstrat că a avut ca piatră de temelie iubirea creștină lucrătoare, iubire care s-a manifestat printr-o jertfă constantă față de aproapele.