Cerc Nr. 1
Marți, 15 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Sfântul Gheorghe (Mirăuți), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 1 („Sfântul M. Mucenic Dimitrie”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,, Biserică-școală-familie. Realități, provocări, soluții” de către P.C. preot Hostiuc Florin.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
1. Percepția actuală asupra orei de religie ;
2. Programa orei de religie;
3. Consolidarea legăturii dintre preot și profesorul de religie.
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: Duțuc Adrian (coordonatorul cercului), Paicu Nicolae, Florea Iulian și Mera Teodor.
În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:
1. Susținerea predării orei de religie în școală;
2. Preoții împreună cu profesorii de religie să poarte discuții cu părinții elevilor preferitor la importanța orei de religie;
3. Profesorii de religie să conștientizeze că au o mare răspundere pentru formarea spirituală a elevilor.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Hostiuc Florin pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.
Cerc Nr. 2
Luni, 14 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Sfinții Arhangheli-Ițcani I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 2 („Sfântul Apostol Andrei”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Oastea Domnului” de către P.C. preot Duțuc Ioan.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: Husarciuc Gheorghe (coordonatorul cercului), Bîrsan Ioan, Băițan Cristian, Cotleț Marius.
În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Bîrsan Ioan pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.
Joi, 10 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Mitocul Dragomirnei I, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 3 („Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Maicii Domnului, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Bucuria Vieții prin slujirea aproapelui” de către P.C. preot Ieremie Ioan.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: Mitu Pascal (coordonatorul cercului), Filon Ionuț, Bejinariu Mircea, Grivincă Alexandru, ș.a.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Ieremie Ioan pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.
Joi, 17 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Dumbrăveni IV, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 4 („Sfântul Serafim de Sarov”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului ,, Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Hristos Se naște , slăviți-L- simplitate și credință” de către P.C. preot Chelba Constantin.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: protoiereu Budeanu-Ionel Doru, Chelba Constantin (coordonatorul cercului), Ioniță Vasile, Agapi Ionuț, etc.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Chelba Constantin pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.
Joi, 3 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Dealu (comuna Zvoriștea), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 5 („Sfântul Nectarie”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, urmată de susținerea prelegerii cu tema,, Preotul paroh și filantropia în zilele noastre” de către P.C. preot Cîrlan Constantin.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: protoiereu Budeanu-Ionel Doru, Nichitean Constantin (coordonatorul cercului), Viziteu Iulian, Aniței Dumitru și domnișoara asistent-social, Iulia Orhei, de la primăria Zvoriștea.
În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Cîrlan Constantin pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.
Luni, 16 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Costâna, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 6 („Sfântul Ștefan cel Mare”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Maicii Domnului, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Duhul sărbătorii într-o lume înstrăinată de Dumnezeu” de către P.C. preot Medrihan Ionel.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: Davidoaia Gheorghiță (coordonatorul cercului), Rezuș Radu, Maloș Florin, Nistor Spiridon, etc.
În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Medrihan Ionel pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.
Luni, 7 Decembrie 2020, în Protopopiatul Suceava I, la Parohia Siminicea II, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar 7 („Sfântul Mucenic Ciprian”).
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Acatistului Sfintei Mucenițe Filofteia, urmată de susținerea prelegerii cu tema ,,Sfânta Mucenică Filofteia” de către P.C. preot Buruiană Paul.
După prezentarea referatului au început dezbaterile, pornind de la următoarele aspecte:
La discuțiile purtate pe marginea subiectului, au luat cuvântul preoții: protoiereu Budeanu-Ionel Doru, Cobzaru Alin-Andrei (coordonatorul cercului), Cernăuțan Eduard-Gabriel, Lăcătuș Adrian, etc.
În urma discuțiilor, în plen s-au propus spre realizare următoarele aspecte:
În încheiere, părintele misionar protopopesc Iustin Croitoru, a mulţumit părintelui paroh Buruiană Paul pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți și profesori de religie pentru participare.