În istoria culturii româneşti, un loc aparte îl ocupă Diaconul Coresi, începătorul cărţii româneşti tipărite, personalitate căreia studiile, articolele şi comentariile publicate pînă în momentul de faţă încă nu au reuşit să-i facă pe deplin cunoscută viaţa şi activitatea.
Încă din secolul al XIX-lea, Alexandru Odobescu încerca să explice numele acestui mare cărturar, un nume oarecum exotic în onomastica românească, legându-l de numele familiei Corressios din Chios, familie care a dat culturii universale nume precum Gheorghe Coressios ori medicul Ioan Corresios din Chios. Dacă a fost sau nu o legătură între diaconul Coresi din Târgoviştea Ţării Româneşti şi omonimii săi, greci, originari din Insula Chuios din Marea Egee la câţiva km de coasta Turciei de astăzi, nu putem şti în stadiul actual al cercetărilor.
Ceea ce mai ştim este faptul că diaconul Coresi a deprins tehnica tiparului de la tipograful sârb Dimitrije Ljubavic care lucra la Mitropolia Ungrovlahiei. Diaconul Coresi a vea să fie chemat din Târgovişte în cetatea Braşovului de către primarul Hans Benkner, unde avea să desfăşoare o intensă activigtate tipografică, începând cu Catihismul, continuând cu Tetraevangheliarul din 1561, Octoihul, Apostolul etc.
Cărţile tipărite la Braşov au avut o largă răspândire în toate provinciile româneşti datorită în primul rân legăturilor comerciale pe care le avea Braşovul cu Ţara Românească şi cu Moldova, tipărituri prin care se arăta tot mai mult unitatea de limbă, de credinţă şi de origine a locuitorilor aşezaţi de o parte şi de alta Munţilor Carpaţi.
Meritul cel mai mare al diaconului Coresi este acela că a fost primul nostru cărturar care a militat în mod conştient pentru introduc erea limbii române în slujbe, pentru răpândirea ştiinţei de carte în româneşte. Datorită tipăriturilor sale, s-a răspândit tot mai mult scrisul românesc, înlocuind treptat limba slavonă din biserică şi din cancelariile domneşti.
Un fapt care merită să fie pus în lumină este faptul acela că Luca Stroici marele logofăt al Moldovei, numit de B.P. Haşdeu părintele filologiei române, pentru că a scris pentru prima dată cu litere latine Tatăl nostru, avea în biblioteca sa cărţi tipărite de diaconul Coresi.
Prin urmare acum la împlinirea a 460 de ani de la tipărirea Tetraevangheliarului în 1561 putem afirma fără a exagera că diaconul Coresi a intrat în istoria culturii române ca unul dintre cei mai de seamă tipografi pe care i-a avut cultura noastră, contribuind la introducerea limbii româneşti în Biserică şi la crearea unei limbi literare unitare, fiind cu adevărat deschizător de epocă în istoria culturii române.
Munca de tipograf a diaconului Coresi necesita eforturi deosebite, întrucât fiecare pagină trebuia sculptată în lemn, ikar această operaţiune nu putea să fie realizată doar de un singur om, Coresi având peste 20 de ucenici care lucrau în tipografie. De altfel în Epilogul Tetraevangheliarului de la 1561 apare următoarea afirmaţie Şi cu zisa jupânului Haneş Begner scris-am eu diacon Coresi ot Târgovişte şi Tudor diac.
Diaconul Coresi se întemeiază pe apelul la bunul simţ al raţiunii, afirmând în amintitul Epilog că în Biserică mai bine este a grăi cinci cuvinte cu înţeles, decât zece mii de cuvinte neînţelese în limbă străină. Desluşim aşadar din acest text ideea de bază a acţiunii traducerilor şi tipăriturilor în româneşte.
Tipărirea în 1561 a voluminoasei cărţi de 246 de foi a durat nouă luni, folosindu-se tehnica xilogravurii, care necesita eforturi deosebite, întrucât fiecare pagină trebuia sculptată în lemn.
Aşadar la 30 ianuarie 1561, diaconul Coresi tipăreşte Tetraevangheliarul scris cu 156 de ani înainte de Nicodim, însă diaconul Corresi s-a bazat pe vechile traduceri româneşti ale Sfintei Scripturi, cu adaptările făcute de preoţii de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, atestată prin mărturii de la 1292, şi unde începând din 1495 funcţiona o şcoală românească.
Arhid. Vasile M. Demciuc