Cercurile Pastorale din Protopopiatul Fălticeni desfășurate în luna decembrie 2020

protopopiatul_falticeni_site

Cercul nr. 1

 

Cercurile Pastorale din cadrul protoieriei Fălticeni au debutat cu întâlnirea Cercului Pastoral nr 1, „Sfântul Ambrozie”, din data de 7 decembrie 2020, organizată la Parohia cu hramul „Sfinții Arhangheli-Fălticenii Vechi”. Astfel, începând cu ora 7:00, în prezența majorității părinților membri s-a oficiat Sf. Liturghie. La final, părintele paroh Hlade Gabriel a susținut comunicarea intitulată „Sf. Ambrozie al Milanului – model de păstor în vremuri grele”. Textul, riguros alcătuit, respectând normele academice ce îi conferă un vădit caracter științific, a început prin raportarea la contextul în care Sfântul Ambrozie a activat, anume în perioada imediat următoare Sinodului I Ecumenic. După cum a evidențiat corect părintele Gabriel, deși Biserica reușise să facă față cu brio conceptelor eretice ale preotului alexandrin Arie, „totuși această învățătură greșită continua să împartă lumea creștină în două, chiar în cercurile cele mai înalte ale ierarhiei sau ale conducerii imperiale, până în rândurile poporului simplu”. În acest context al unui Occident divizat și tulburat apare icoana salvifică a Sfântului Ambrozie. Numim personalitatea sa „icoană salvifică”, deoarece imaginea sa i-a fost excelent zugrăvită de părintele Gabriel: „Ambrozie era palid la trup și slab, cu fruntea foarte largă și cu privirea melancolică; avea o sprinceană mai lungă decât cealaltă, toate gesturile sale erau pline de noblețe”. Ceea ce m-a surprins plăcut în prezentarea părintelui Hlade a fost, printre alte aspecte, faptul că a reușit să demonstreze că, în definitiv, orice demers cu iz apologetic, are menirea de a ține cont de acrivia cu care demonstrația trebuie întocmită. Este ceea ce afirmase cândva celebrul patristician Henri- Irénée Marrou, anume că Sfinții Părinți aveau cea mai aleasă pregătire interdisciplinară și chiar transdisciplinară cu care au reușit să învingă, folosind cele mai solide argumente, erorile care puneau în pericol credința. Ajunși la aceste aspecte, este corectă subliniera părintelui Gabriel, potrivit căruia, astăzi, în materie de credință, doctrinele nu se negociază: „În privința religiei, intransigența este o miză. Cel care negociază, nu este un adevărat cleric. Desigur, atunci când se negociază, se ajunge la a intra în grațiile oamenilor și împăraților. Un cleric visează însă mult mai departe: la a plăcea lui Dumnezeu”.

Pe marginea celor afirmate mai sus, părinții participanți au intervenit cu completări și soluții pentru eficiența pastorației.

 

Cercul nr. 2

 

Problema serioasă și deopotrivă actuală a voluntariatului tinerilor în context actual a reprezentat tema celui de-al doilea Cerc Pastoral, aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh cărturar Dosoftei, mitropolitul Moldovei. La orele amiezii, parohia Siliștea-Liteni a fost gazda evenimentului. Deci, începând cu orele 13:00, în prezența tuturor membrilor Cercului Pastoral, s-a săvârșit slujba Sf.Maslu. La final, părintele Prisăcaru Dorel a susținut comunicarea pe care a intitulat-o „Tinerii voluntari în contextul Bisericii de astăzi”. Ceea ce ne reține atenția cu privire la acest text, înainte de toate, este utilizarea corectă, încă din titlu, a substantivului „biserică”, scris nu întâmplător cu majusculă. Părintele Dorel, așa după cum am remarcat din ideile expuse în textul său, vorbește,din suflet, despre Biserica, Trup al lui Hristos, în care, după cum arată Sfântul Apostol Pavel corintenilor, creștinii sunt mădulare, fiecare cu specificul său. Însă, pentru ca organismul eclezial să funcționeze la standarde optime este nevoie de implicarea activă a membrilor. Tinerii reprezintă o provocare și o șansă, în această ordine. Acest fapt ne determină să lucrăm mai mult, să ne rugăm mai intens, să dezvoltăm cultura voluntariatului pentru tinerii de azi – credincioșii de mâine.

Prin urmare, deși statisticile la nivel național arată că, de pildă, astăzi, în România „sub 20% dintre cetățeni au făcut vreodată sau sunt implicați în prezent în acțiuni de voluntariat”, tinerii, după ultimele constatări, își exprimă dorința de a fi implicați în astfel de activități. Desigur, „munca voluntară este manifestarea dragostei față de aproapele”, așa că, după cum am remarcat în afirmațiile părintelui, parohia misionară pe care o păstorește s-a implicat cu puține forțe fizice, dar cu multă dragoste față de aproapele în activități specifice programelor de voluntariat.

La finalul prezentării, părinții participanți și-au adus contribuția la acest demers, fiecare propunând propria metodă și propriul model de a implica tinerii și de a-i integra în misiunea social-filantropică a Bisercii Ortodoxe Române.

Cercul nr. 3

Părinții care fac parte din Cercul Pastoral nr. 3, aflat sub ocrotirea Sfântului voievod Ștefan cel Mare au fost găzduiți de Parohia Dumbrava, pe 3 decembrie 2020, la orele 16:00, pentru a discuta unul dintre cele mai importante aspecte ale spiritualității ortodoxe contemporane, anume „Sărbătorile creștine și superstițiile la români”. Comunicarea a fost susținută după slujba Sf. Maslu de părintele Ivănuș Bogdan. Deși, după cum am remarcat, tematica nu reprezintă nicidecum un element de noutate al culturii teologice autohtone, totuși, punerea în discuție în contextul actual este imperios necesară. De pildă, cu ceva timp în urmă, eruditul academician și critic de artă Sorin Dumitrescu publica la Editura „Anastasia” un eseu al profesorului Vasile Băncilă, intitulat „Duhul sărbătorii” (Anastasia, 1996, pp. 204). Mai mult, patrologul și specialistul în istoria creștinismului timpuriu, Cristian Bădiliță, recent, sub auspiciile editurii bucureștene „Vremea” publica un extins studiu intitulat „Teme, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești. Aceasta constituie un ghid pentru credincioșii secolului XXI” (Vremea, 2016, pp. 320). În prezentare, părintele a prezentat etimologia cuvântului „sărbătoare”, derivat, după cum ne-a expus, din latinescul „servatoria” care denotă „conservarea” sau „păstrarea” a ceva.

 După o scurtă incursiune rezumativă în trecutul sărbătorilor, în care secolul al IV-lea este esențial pentru că „a adus generalizarea în toată lumea creștină, sau în cele mai multe din Bisericile locale a unor sărbători cu caracter local până atunci”. În partea a doua a prezentării, părintele a făcut referire la superstițiile religioase care afectează adevărata evlavie deoarece „pravila bisericească spune că superstiția este o credință de prisos (falsă) prin care Dumnezeu este defăimat”.

La sfârșitul prezentării toți preoții participanți au intervenit constructiv, cu soluții necesare eliminării practicilor neconforme cu identitatea creștină. Fiecare părinte și-a exprimat dorința de a intensifica învățătura catehetică prin cuvinte simple, pentru a se face utilă credincioșilor păstoriți și pentru a-i orienta corect către Hristos.

 

Cercul nr. 4

 

Cercul Pastoral nr 4, aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și-a deschis lucrările pe data de 13. 12. 2020. Găzduiți de parohia Buda, după săvârșirea slujbei Sf. Maslu, la care au slujit toți părinții participanți, ideea ce a gravitat în jurul întâlnirii a prins contur prin efortul părintelui Bold Radu, care ne-a vorbit despre: „Educația tinerilor în postmodernism”.

Marcați profund de cultura contemporană, obișnuită tot mai mult cu falsa acomodare a inversării valorilor esențiale și a răsturnării principiilor elementare, tinerii reprezintă punctul de forță al pastorației. Părintele Bold a pus degetul pe rana sângerândă a identității creștinismului bimilenar. Astfel, dacă lumea, după cum a afirmat Mântuitorul Hristos întotdeauna „a iubit ce este al său”, îndepărtându-se de har în mod voluntar, „nici epoca pe care o parcurgem – după cum a mărturisit părintele conferențiar – nu putea să nu se încadreze în această ostilitate, ură și agresivitate împotriva lui Hristos”.

 Desigur, după cum am remarcat cu toții în urma discuțiilor la care s-au implicat cu idei originale și contribuții salutare toți părinții participanți, eforturi se fac pentru a normaliza situația. Dar, după cum iarăși s-a remarcat, pentru a normaliza, esențial este a cunoaște natura problemei și gravitatea ei. În acest sens, lecturile variate îl ajută pe orice preot să diversifice aria catehezelor și să ofere o educație tinerilor care să nu facă rabat de la cultura contemporană, dar, totuși, să le poată oferi tinerilor câteva repere necesare pentru parcurgerea corectă a itinerariului duhovnicesc.

 

Cercul nr. 5

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva, sub ocrotirea căreia se află Cercul Pastoral nr 5 al Protoieriei Fălticeni a rânduit ca, într-o după amiază de 29 decembrie, începând cu orele 14:00, în Parohia Uncești, după oficierea de către toți părinții participanți a slujbei acatistului, părintele Florin Grigorescu să vorbească despre unele aspecte ale voluntariatului ortodox, cu precădere despre tema pe care a intitulat-o: „Voluntariatul – permanență a Bisericii”. Interesant este modul în care părintele a reușit, încă din partea incipientă, să vorbească direct despre imaginea voluntariatului, afirmând că acesta este parte a Bisericii care, la rândul său, „este singura instituție socială care aduce veșnicia în timp și transferă timpul în infinit; care aduce puterea dumnezeiască în lucrarea omenească și conduce apoi praxisul omenesc în prelungirea sa veșnică”.

Cele de mai sus reprezintă o descriere exactă, aproape la nivel de definiție a cuvintelor generice: „permanență a Bisericii”. Acestea reflectă responsabilitatea perpetuată în sens circular, fără finalitate, întrucât preocuparea lui Dumnezeu pentru omul pe care L-a creat se înveșnicește, deși creația are un început.

„Voluntariatul implică în sens biblic purtarea «cu omenie» față de o persoană sau mai multe” pentru că, după cum a argumentat părintele Grigorescu, folosindu-se de o afirmație a lui Victor Frankl, „sesul și bucuria vieții […] se ating prin dăruirea unei fărâme din tine pentru un Cer, un Rai întreg”.

Concluzia, după un excurs argumentativ exemplar, a fost aceea că „suntem voluntari în măsura în care suntem dispuși să renunțăm întrucâtva la noi înșine”.

Părinții participanți s-au implicat în dezbateri pe marginea temei, în urma cărora s-a concluzionat că este nevoie de intensificarea voluntariatului și de conștientizarea acestei misiunui a omului pentru om, pentru viață, pentru continuarea creatoare și luminoasă a filantropiei Bisericii.

 

Cercul nr. 6

 

Părintele Norocel Pavel, parohul comunității de la Suha-Mălini, a găzduit, pe 6 decembrie 2020, începând cu orele 16:00, pe părinții care fac parte din Cercul Pastoral nr 6. După săvârșirea slujbei Sf. Maslu, părintele a susținut comunicarea intitulată: „Activitatea social-filantropică în secolul XVI în Moldova”. După cum arată titlul, textul părintelui Pavel a fost unul cu un pronunțat caracter istoric, ceea ce reprezintă un element de noutate pentru Cercurile Pastorale din Protopopiatul Fălticeni și, în același timp, este o invitație la a reflecta pentru a observa carențele actuale. De reținut, în acest sens, este următorul paragraf, în care, admirabil, părintele Pavel a reușit să sintetizeze esențialul carității sau al filantropiei, așa cum mai este cunoscută: „Biserica Ortodoxă Română, asemenea Bisericii primare, a activat atât pe latura sacramentală şi culturală, cât şi pe cea a filantropiei practice sau a asistenţei sociale (termen utilizat în special după anul 1989). În Țările Române, după modelul bizantin, societatea era profund religioasă. Biserica a avut o colaborare strânsă cu Statul, în special după constituirea statelor româneşti feudale. Faptul că domnitorii au avut duhovnici şi ierarhi la curte şi ctitoreau biserici şi făceau acte de milostenie faţă de cei săraci sau bolnavi, demonstrează că aceştia erau formaţi într-un puternic spirit creştin”.

Pe marginea informațiilor de mai sus, părinții participanți au luat cuvântul, insistând pe anumite aspecte de actualitate: între Biserică și Stat, deci între cler și autorități, trebuie menținută o relație de colaborare pentru că aceasta denotă că ambele instituții cooperează pentru promovarea valorilor morale și a binelui comun. Discuțiile au marcat și un alt aspect relevant, anume conștientizarea importanței activității social-filantropice pentru credincioși întrucât, dacă în secolele precedente se puteau realiza inițiative lăudabile, dar împlinite cu multă osteneală, astăzi, cu mijloacele logistice de care dispunem, avem la îndemână tot ceea ce ne este necesar pentru a împlini mai ușor binele aproapelui aflat în nevoie.

 

Cercul nr. 7

O comunicare aparte și deopotrivă interesantă a fost susținută de părintele Niculăesei Valentin, de la parohia Dolheștii Mici, pe 5 decembrie 2020, în cadrul Cercului Pastoral nr 7, „Dorobanți”, găzduit de Parohia Arghira. La orele 16:00, în ajunul cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae, s-a săvârșit slujba vecerniei cu litie, după care, în atenția tuturor părinților participanți, a fost expus textul comunicării intitulate: „Iubirea ca șansă, esență și perspectivă epidimensională a vieții în Hristos”.

Cu un simț deosebit pentru estetica teologică, ce se apropie ca metodă și stil de textele unuia dintre teologii actuali importanți, David Bentley Hart, părintele Valentin arată că: „pentru dobândirea mântuirii și fericirii veșnice, credinciosul, pe lânga credință și nădejde, are neapărată trebuință și de dragoste – virtute teologică care conduce omul spre desăvârșire. Prin credință, persoana primește și își însușește adevărurile mântuitoare descoperite de Dumnezeu și propovăduite de sfânta noastră Biserică Ortodoxă; prin nădejde așteaptă cu deplină încredere ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire tot ce i-a făgăduit pentru mântuirea sa; prin dragoste însă, el intra în cea mai strânsă comuniune de viață cu Dumnezeu (I Ioan 4,16).

Oriunde întoarcem zilnic privirea observăm mărturii ale dragostei lui Dumnezeu: natura, lucrurile, existența și toate cele ce vin din Izvorul vieții, înțelepciunii și bucuriei. Toate gravitează în legea Iubirii. Scrie pe fiecare petală, pe fiecare fir de iarbă, pe orice tril de pasăre, pe razele calde de soare, toate mărturisesc tainic că „Dumnezeu este Iubire”. Dar, asemenea unei oglinzi, iubirea lui Dumnezeu, în sensul agape-ului despre care vorbea una dintre cele mai importante lucrări ale culturii creștinismului de sorginte protestantă, Andres Nygren, are menirea de asumare. Din acest motiv, unul dintre subcapitolele lui Nygren e intitulat Agape și teologia Crucii, cu un pronunțat sens de asumare responsabilă. De aceea, părintele Valentin subliniază că „Hristos se sălășluiește în inimile noastre pe credința întemeiată pe iubire. Și fiind fiii iubirii, vom avea aceleași simțiri în cugete și Duh. Faptul că suntem numiți fiii lui Dumnezeu este dovada supremă de iubire”.

Crucea a fost o astfel de asumare în iubire jertfelnică, transformată după cum spunea într-o celebră omilie din Vinerea Mare a Sfântului Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei, în iubire care a triumfat în ziua Învierii din puterea Sfintei Cruci. De aceea, lucrarea părintelui Valentin suscită interesul și, deopotrivă, poate sta la bazele pastorației jerfelnice, după cum au concluzionat toți părinții care au făcut observații pe marginea temei.

 

Cercul nr. 8

Cercul Pastoral nr 8, așezat sub ocrotirea numelui vrednicului episcop Gherasim Putneanul, s-a întrunit în seara zilei de 7 decembrie 2020, începând cu orele 16:00 în Parohia Ioneasa acolo unde, după oficierea acatistului, părinții participanți au audiat cu interes lucrarea prezentată de părintele Barbu Ion, intitulată „Rolul familiei creștine în educația religioasă a copilului într-o lume secularizată”.

În cadrul prezentării părintele a accentuat faptul că familia are două sarcini majore de îndeplinit: 1. grija faţă de necesităţile trupeşti materiale ale membrilor ei; 2. promovarea valorilor spirituale. Aceste două aspecte sunt inseparabile în planul vieţii de  familiei, întrucât „structura materială a unei familii are efecte şi pe plan moral şi educaţional”. Așa stând lucurile, părintele Ion reușește să plasticizeze argumentația în sens constructiv, prin utilizarea unor principii forte. Astfel, sfinția sa vorbește despre comportamentul copiilor care, uneori, e „contaminat de cel al părinților” și aceasta pentru că „în sânul familiei «pedagogia va fi mai existenţială» decât la şcoală, familia determinând esenţial caracterul viitorului creştin”.

Concluzia a fost aceea că „analiza învățăturii creștine despre creșterea copiilor scoate în evidență responsabilitatea părinților în fața lui Dumnezeu pentru buna lor educație. În concepția creștină, omul trebuie să fie educat permanent, și nu doar în anumite secvențe ale vieții. Grija deosebită față de copii se datorează faptului că acum poate fi modelat și acum se pun bazele personalității sale. Discuțiile care au urmat, pe de o parte, au întărit cele afirmate de părintele conferențiar, pe de altă parte, au adus și alte idei prin care părinții și-au exprimat susținerea și deopotrivă colaborarea în vederea perpetuării familiei tradiționale.

A consemnat: pr. misionar protopopesc

Pr. Apăvăloaie Mihai Gelu