„Vederea bisericii e o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște. Dar giuvaerul lucrat cu o iubire fără de margini e aici turnulețul, care alcătuiește o lucrare desăvârșită. Trandafirași de piatră sunt răspândiți darnic, înflorind orice colțișor și astfel întregul turn pare un surguciu de floare învoalată. În biserica însăși tot veșmântul de zugrăveală s-a păstrat și stăpânește sufletul cu un farmec de frumusețe și de evlavie”
Un vlăstar ales care împodobește Ortodoxia românească este Mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca, a cărui viață bogată în activități sociale, politice şi culturale este neîndoielnic rodul unei înalte trăiri duhovnicești, izvorâte din dragostea de Dumnezeu şi de semeni.
Educat și format într-o aleasă familie de buni creștini, viitorul ierarh Anastasie Crimca moștenește de la părinți săi dragostea de carte și încă din tinerețe se arată râvnitor pentru cele dumnezeiești, prima carte atestată ca aparținându-i, fiind un Molitfelnic.
Diacul Ilie Crimca a depus voturile monahale și a fost închinoviat cu numele Anastasie în obștea sihaștrilor ce se adunau la rugăciune în mica biserică de lemn de la Dragomirești.
În anul 1600 a depus jurământ de credință ca episcop de Rădăuți, Domnului Mihai Viteazul acceptându-l ca Domn și ca simbol al unității românilor.
Din anul 1608 și până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1629, Vlădica Anastasie păstorește Mitropolia Moldovei purtându-se cu autoritatea și conștiința demnității unui Patriarh.
Ctitorirea lăcașurilor de cult și daniile au devenit pentru mitropolitul Anastasie Crimca un mod sfințitor de slujire. Protector și promotor al culturii, Vlădica Anastasie şi-a manifestat genialitatea primită ca dar de la Creator prin ctitoria lui de suflet, Mănăstirea Dragomirna.
Nicolae Iorga spunea despre acest minunat locaș de cult: „Vederea bisericii e o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște. Dar giuvaerul lucrat cu o iubire fără de margini e aici turnulețul, care alcătuiește o lucrare desăvârșită. Trandafirași de piatră sunt răspândiți darnic, înflorind orice colțișor și astfel întregul turn pare un surguciu de floare învoalată. În biserica însăși tot veșmântul de zugrăveală s-a păstrat și stăpânește sufletul cu un farmec de frumusețe și de evlavie”.
Sub directa îndrumare a arhiereului artist, prin colaborarea cu cei mai buni meşteri locali, la Dragomirna s-a întemeiat o vestită şcoală de caligrafi, zugravi şi miniaturişti. Aici s-au scris şi împodobit numeroase manuscrise care au constituit o cale de mărturisire şi povăţuire prin imagine.
Ilustraţiile manuscriselor realizate în Scriptoriul de la Dragomirna şi programul iconografic al bisericii mari au mărturisit adevărata dogmă şi învăţătură ortodoxă împotriva propagandei antitrinitare.
Prin actul creator al Școlii de la Dragomirna, s-a înfăptuit o mărturisire a frumosului divin prin care omul se poate înălța la contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul imaginilor. Meșterii zugravi au realizat o lucrare canonică de transmitere a credinţei bisericii, dar care nu exclude iniţiativa creatoare a artistului.
G. Popescu Vâlcea afirma că „În nici un loc de pe pământul ţării noastre nu s-au copiat şi împodobit atâtea manuscrise ca la Dragomirna. Nicăieri nu s-a dat o mai mare atenţie unei astfel de creaţii artistice, concentrând în acest scop totul: mână de lucru, mijloace materiale și tot felul de bogății. Nicăieri nu s-au consumat mai multe culori, mai mult argint şi mai mult aur, ca la Dragomirna. Acest focar artistic al miniaturisticii și-a pus bazele conducându-se în cea mai mare parte după exemplele tradiționale dar și după noile cuceriri ale artei plastice moldoveneşti”.
Cărturarul Crimca a realizat o adevărată mărturisire a credinței și predaniei ortodoxe prin scrierile sale, opera sa fiind totodată o modalitate de formare a clerului și a viețuitorilor din mănăstire, pregătind o elită duhovnicească, culturală și artistică pentru țară și viitorul ei.
Râvna marelui ierarh pentru păstrarea și mărturisirea curată a credinței ortodoxe îl fac recunoscut și peste hotare, astfel Biserica din Galiția, amenințată de propaganda catolică infiltrată în cadrul Mitropoliei de la Kiev, îi cere Mitropolitului Anastasie să hirotonească episcop la Liov.
Anastasie Crimca a fost prieten şi cinstitor al Sfinților lui Dumnezeu. Sfântul Ioan cel Nou a ascultat rugăciunile mitropolitului Anastasie și a izbăvit cetatea Sucevei de năvălirile cazacilor. În semn de mulțumire pentru ajutorul primit, vlădica Anastasie a construit eclesiarnița de la Suceava și a făcut multe alte daruri.
Pentru evlavia sa față de sfinți, mitropolitul a primit de la domnitorul Miron Barnovschi, o parte din moaștele Sfântului Iacob Persul, odoare care s-au păstrat până astăzi și sunt puse la închinare în pronaosul bisericii mari.
Harnicul și evlaviosul mitropolit a împlinit voia lui Dumnezeu și prin acte filantropice. Astfel a clădit bolnițele de la Dragomirna și Pătrăuți, iar la Suceava a ridicat primul spital public din Moldova.
Anastasie Crimca a respectat autoritatea domnească, rugându-se pentru țară și pentru conducătorii ei, iar Domnii au văzut în mitropolit un „părinte și rugător”. Prin daniile pe care le-a făcut Bisericii și prin talantul înmulțit ca făcător de pace, vlădica Anastasie s-a dovedit a fi un împlinitor al voii lui Dumnezeu, s-a unit cu Acesta și, prin conlucrare cu El, s-a sfințit.
Arătându-și purtarea de grijă pentru credincioși și pentru unitatea Bisericii, dăruiește o serie de Proloage, un Evangheliar și alte cărți de cult Mitropoliei de Târgoviște, trimite cărți de slujbă românilor ortodocși din Ardeal și Maramureș, precum și un Tetraevangheliar Mănăstirii Krechow din Galiția.
Paralel cu celelalte preocupări legate de biserică, mitropolitul Anastasie și-a pus și problema îndreptării vieții duhovnicești din obștile monahale, zidind astfel nu doar locașuri, ci și suflete. Drept urmare, cu sprijinul domnitorului Miron Barnovschi, a dat Așezăminte monahale pentru mănăstirile Dragomirna, Sucevița și Hangu, fiind direct interesat de o trăire autentică, în duhul canoanelor Sfinților Părinți, și de dobândirea sfințeniei în viața călugărească.
Persoana mitropolitului a constituit o referință a valorilor culturale, bisericești și naționale autentice, luptând pentru afirmarea acestora, pentru apărarea și valorificarea lor. Acest lucru se relevă din poziția pe care a avut-o Anastasie Crimca față de țar, căruia i-a cerut să sprijine mănăstirile din Sfântul Munte, și față de sultan, căruia i-a cerut să limiteze implicarea Domnilor Moldovei în Biserică.
După o viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu, pe 19 ianuarie 1629, „sfânt răposatul părinte Anastasie Crimca mitropolit” şi-a dat duhul în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos, în curtea domnească din Iaşi, în faţa domnului Barnovschi.
Deopotrivă ctitor, păstor şi învăţător, ilustru om de carte și artist, Anastasie Crimca se numără în rândul marilor ierarhi moldoveni ai secolului al XVII-lea, alături de Sfântul Varlaam și Sfântul Dosoftei.
Putem spune că Anastasie Crimca a fost un artist desăvârşit, întrucât a reuşit să realizeze plastica socială, adică să influenţeze în bine, prin acțiunile sale viața celor din jurul său. Dar mai cu seamă el a reușit să fie pictorul propriei vieți, zugrăvindu-și sufletul în culorile virtuților urmând îndeaproape adevăratului model și Prototip, Iisus Hristos, cu care ajunge la asemănare.