„Nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta (arhiereu), ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aron” (Evrei 5, 4).
A scrie un cuvânt de suflet, în amintirea mult regretatului și de vrednică pomenire IPS PIMEN, Părintele nostru este un act de curaj, întrucât există pericolul să nu-l poți „cuprinde” nici în sute de pagini.
Dificultatea este datorată de taina lui Dumnezeu, care l-a chemat să-i fie Arhiereu, de „muntele” de bunătate și blândețe părintească care era, de experiența pastorală bogată și înțeleaptă, de trăirea duhovnicească „de pateric”, de diversitatea preocupărilor sale misionare, de modul atrăgător şi fundamentat de prezentare a problemelor generale şi specifice, de faptele diaconal – filantropice săvârșite cu timp și fără timp, de preocupările istovitoare de a reabilita monumentele istorice, de lupta dusă (peste 20 de ani) pentru recuperarea patrimoniului Fondului Bisericesc, jefuit de comuniști și de actualii neomarxiști, precum și de discernământul în alegerea esențialului din complexitatea problemelor eparhiale.
Fiecare episcop are Crucea lui, însă, IPS PIMEN, asemenea lui Simon din Cirene, a luat în spate, de multe ori, pentru a încuraja, a mângâia și ajuta, cu multă jertfă și bucurie, și Crucea preoților, a monahilor, a monahiilor, a familiilor sinistrate și sărace, căzuți și împotmoliți, uneori pe cale, spre a urca „Golgota” misiunii și chemării noastre creștine.
De fapt, când o conștiință de arhiereu ia act și se implică concret, într-un anume fel, în timpurile grele și nedrepte, prin care trece turma sa, iar ca episcop responsabil nu se sfiește, să mustre pastoral și să-și exprime opiniile socio-economice-politice şi morale în duhul Evangheliei, acel arhiereu sau preot este întotdeauna o personalitate demnă de toată considerația, respectul întregii Biserici, admirația tuturor generațiilor, a instituțiilor academice, profesionale și de cultură.
Cuvântul meu de suflet aș dori să fie un moment de recunoștință și de pioasă aducere aminte față de IPS PIMEN – Părintele nostru și nicidecum vreun Laudatio sau vreun necrolog post mortem, întrucât Catedrala „Sfânta Treime” din Vatra Dornei îi datorează existența și măreția sa arhitecturală, precum și locația mirifică, din parcul orașului. În plus, toate faptele Înaltpreasfinției Sale lăsate în urmă „tună” mai tare decât orice omagiu adus în scris sau vorbit, care poate rămâne, uneori, doar literă sau doar poate „suna”, ca un „chimval răsunător”.
Comunitatea parohială din Vatra Dornei îi datorează IPS PIMEN foarte mult din frumusețea și rodnicia vieții ei pastorale, întrucât a vegheat părintește la construcția Catedralei „Sfânta Treime” și la alte obiective pastoral-edilitare, precum și la îmbogățirea vieții liturgice și spirituale, prin îndrumările practice și duhovnicești date, precum și prin vizitele pastorale dese și ziditoare.
Atât eu, Pr. Mihai VALICĂ, precum și fiul meu, pr. Emanuel am fost hirotoniți de același drag Părinte Arhiepiscop PIMEN și rânduiți să slujim împreună la același Sfânt Altar, ctitorit cu jertfa familiei, cu voia, harul și ajutorul Sfintei Treimi, precum și cu entuziasmul tinereții noastre.
Redactarea acestui minunat album, oferit ca omagiu la pomenirea de un an, confirmă recunoașterea valoroasei activității pastoral-duhovnicești din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop CALINIC, a Preasfințitului Părinte Episcop DAMASCHIN, precum și a întregii Arhiepiscopii a Sucevei și Rădăuților. Cinste lor!
IPS PIMEN, Părintele nostru face parte dintre arhiereii prometeici, vizionari, luptători, mărturisitori, modele de pastorație cu tact, patrioți și iubitori de tradiții românești autentice. A dus o luptă istovitoare cu mentalitățile vetuste, cu structurile statului osificate în ideologii atee, cu egocentrismul şi nepăsarea unor politicieni.
Ca Arhiereu s-a făcut rob tuturor pentru „ca să dobândesc pe cei mai mulți” (1 Corinteni 9, 19), nu trăia pentru sine, ci pentru Hristos, care trăia în el (Galateni 2, 20), a avut răbdarea pescarului pentru a prinde oamenii în năvodul mântuirii (Luca 5, 10; Matei 13, 47), născând duhovnicește mulți fii și fiice „prin Evanghelie în Iisus Hristos” (1 Corinteni 4, 15).
Astfel, IPS PIMEN, Părintele nostru și-a dus la bun sfârșit chemarea (Efeseni 4, 11), lupta cea bună a luptat, călătoria a săvârșit, dreapta credință a păzit și cununa dreptății a primit-o (2 Timotei 4, 7), întrucât a fost un bun străjer peste casa lui Dumnezeu (Iezechiel 33, 7-8).
IPS PIMEN, Părintele nostru va duce lupta mai departe pentru a apăra Biserica de lupii îmbrăcați în piei de oaie, de acolo de unde se află. Ca „vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului” (2 Timotei 2, 21), rânduit de a sluji lui Hristos în veac (1 Corinteni 4, 1), va mijloci „cu timp și fără timp”, la Tronul Stăpânului pentru mântuirea turmei sale, așa cum citim la rugăciunea a doua de la Slujba de înmormântare a clericilor, să îl primească Dumnezeu în „mărirea Sa cea hărăzită îngerilor”, și să îl arate vrednic slujitor și „în Altarul cel ceresc”.
Deci, IPS PIMEN, Părintele nostru a plecat prin „transfer pastoral” la o altă „eparhie duhovnicească”, cu o nouă dimensiune și slujire cerească a Bisericii lui Hristos, rămânând, și după plecarea sa, mai departe arhiereu slujitor, rugător și mijlocitor în fața lui Dumnezeu.
Acest lucru este simbolizat cultic prin faptul că, a fost depus în sicriu cu toate veșmintele arhierești, după rânduială, în ciuda isteriei iscată de pandemia COVID 19, ca și când ar fi fost gata să săvârșească Sfânta Liturghie.
Sfintele Acoperăminte au fost așezate pe fața lui, așa cum le așezăm, noi preoții, peste Sfintele Vase (Potir și Disc) la Sfânta Proscomidie, ceea ce vrea să ne spună că, Inaltpreasfinția Sa rămâne mai departe un vas de cinste și de slujire, sus în cer, unde va săvârși Liturghia cea cerească, ca „Slujitor Altarului și Cortului celui adevărat” (Evrei 8, 1-2), împreună cu diaconii, preoții și arhiereii din fața Mielului, adică a Marelui Preot și Arhiereu Iisus Hristos (Apocalipsa 7, 9-17; 15, 3), de unde ne va pomeni în rugăciunile sale, întrucât el rămâne preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec (Evrei 5, 6). Vrednic a fost și vrednic este și sus în cer.
Veșnică să-i fie amintirea și pomenirea din neam în neam!