Uniunea Ucrainenilor din România în parteneriat cu Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale a organizat marți, 27 februarie a.c., la Palatul Parlamentului, o masă rotundă cu tema „730 de zile de război în inima Europei: consecințe, realități și perspective în plan regional și mondial ”.
La eveniment au participat peste 100 de oficialități, parlamentari, diplomați, reprezentanți ai administrașiei publice locale din România, Ucraina și Republica Moldova, personalități ale mediului academic și cultelor religioase, experți, membri ai comunității ucrainene.
Cu Înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la eveniment a participat Preacucernicul Părinte Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului Relații cu Minoritățile al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În deschiderea evenimentului a avut loc vernisajul expoziției „730 de zile de război în inima Europei: consecințe, realități și perspective în plan regional și mondial ”, realizată în parteneriat cu agenția Agerpres. Fotografiile expuse poartă semnătura lui Cristian Lupașcu, corespondent Agerpres, care a surprins imagini emoționante prin lentila aparatului său, pe parcursul a 15 deplasări în Ucraina.
Imaginile sunt revelatoare pentru situația din Ucraina și constituie un manifest, un apel la conștientizarea dramei care se dedsfășoară acolo. Fotografiile expuse nu fac decât să confirme că există război cu prejudicii immense, atât materiale, cât și umane și că există o nevoie de solidaritate pentru a susține Ucraina.
Masa rotunda a fost deschisă de Presedintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a subliniat faptul că România sprijină poporul ucrainean încă de la începutul invaziei, Parlamentul României fiind printre primele din lume care “au condamnat în termini cei mai duri, agresiunea Rusiei”.
Participanții au ținut, de asemenea, un moment de reculegere în memoria victimelor conflictului din Ucraina.
Discuțiile s-au concentrate pe o serie de priorități, precum: cooperarea trilaterală și sprijinul României pentru Ucraina și Republica Moldova, perspectivele de integrare europeană ale Ucrainei și Republicii Moldova, agresiunea rusă ca amenințare la adresa stabilității, securității și democrașiei în regiune, implicarea diasporei în sprijinire Ucrainei, precum și reconstrucția și consolidarea Ucrainei.
În cadrul discursurilor, Pr. Mihai Cobziuc a vorbit (în cifre), despre sprijinul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a oferit refugiaților din Ucraina sosiți pe teritoriul României și persoanelor afectate de războiul din Ucraina. Sprijinul a fost consistent în ajutoare de alimente și îmbrăcăminte, în organizarea de transporturi umanitare, pe teritoriul României, în Ucraina și în Republica Moldova, campanii de donare de sânge pentru răniții de război din Ucraina. De asemenea numărul mare al locurilor de cazare identificate, în mare parte cu servicii de masa incluse, trebuie evidențiat deschiderea și rapiditatea cu care sau organizat mănăstirile, parohiile, centrele sociale, precum și credincioșii creștin- ortodocși pentru a găzdui refugiați, în mult cazuri, familiile refugiate având copii mici.
„De pildă, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a pus la punct un program de sprijin, chiar din primele zile de la izbucnirea războiului, la inițiativa și cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop CALINIC, fiind constituit un comitet din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari, pentru a găsi cele mai eficiente măsuri de sprijin și ajutor multiplu refugiaților ucraineni sosiți pe teritoriul țării noastre dar și cetățenilor rămați în Ucraina” a afirmat Pr. Mihai Cobziuc.
„Sigur, era bine să nu fi avut astfel de ocazii dureroase, dar fiincă totuși au avut loc, s-a dovedit că poporul roman, profund creștinat, este milostiv. Și această milostivire, această sensibilitate față de omul aflat în suferință s-a exprimat și în dărnicie, în bunătate, în sensibilitate deosebită pentru a ajuta pe vecinii ucraineni care se află într-o situație foarte dramatică. Totodată, suntem chemați să înmulțim rugăciunea către Dumnezeu ca să înceteze războiul și să fie pace în Ucraina și în lume, pentru ca refugiații să poată să se întoarcă în patria lor”, a transmis Pr. Mihai Cobziuc
Masa rotundă a reprezentat un prilej important pentru a sublinia sprijinul constant al României pentru Ucraina și perspectivele de integrare europeană ale Ucrainei și Republicii Moldova. De asemenea s-a evidențiat importanța contracarării agresiunii ruse cât și solidaritatea diasporei în sprijinirea Ucrainei, precum și necesitatea reconstrucției și consolidării acestei țări, fiind evidențiată importanța cooperării internaționale pentru promovarea păcii, securității și prosperității în regiune și la nivel global.