La iniţiativa Arhipiescopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a primăriei comunei Arbore, Înaltpreasfinţitul Calinic a binecuvântat cinstirea memoriei lui Luca Arbore, de la moartea căruia tocmai s-a împlinit jumătate de mileniu. Domnul primar Dan Tiperciuc a organizat comemorarea ctitorului bisericii din satul care îi poartă numele. Luca Arbore a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de stat ai Moldovei medievale, mâna dreaptă a lui Ştefan cel Mare în ultima parte a domniei acestuia (1486-1504), diplomat şi comandant de oşti, aristocrat deosebit de educat, dar mai ales om credincios şi iubitor de neam, suflet jertfelnic.
Evenimentul a avut loc astăzi, 7 mai, la Mănăstirea Arbore, unde este mormântul celui care a fost portarul Sucevei Sfântului Ştefan cel Mare. La primele ore ale dimineţii s-a săvârşit Sfânta Liturghie pe altarul de vară al mănăstirii, de către părintele Viorel Ilişoi, consilier economic eparhial, împreună cu un numeros sobor format din părintele Ciprian Blaga – consilier al sectorului Editură şi Tipografie, din cadrul Arhipiescopiei, părintele Ioan Maloş – protopop de Rădăuţi părintele Nicolae Cîrdei, părintele Cătălin Bereholschi, părintele Octavian Molea, părintele Alexandru Chifan, părintele Silvestru Ilaş, părintele Cristian Pahomi, arhidiaconul Vasile Demciuc. Ca fiu al satului, a fost invitat ieromonahul Cleopa, de la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ. Au participat din partea autorităţilor centrale şi locale domnul senator Ioan Stan, domnul senator Gheorghiţă Mîndruţă, doamna deputat Mirela Adomnicăi, domnul deputat George Şoldan, doamna secretar de stat Doina Iacoban, domnul prefect Alexandru Moldovan, domnul profesor universitar doctor Ştefan Purice – prorectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, domnul subprefect Cristian Şologan, primarii comunelor învecinate: Ioan Cotoară – primarul comunei Iaslovăţ, Viorel Pintilescu – primarul comunei Burla, George Coroamă – primarul comunei Putna, Zaharie Rusu – primarul comunei Bilca, domnul Valentin Luţa – primarul comunei Horodnic de Sus. Au mai fost prezenţi: domnul Ioan Iacoban – preşedintele GAL Suceviţa-Putna, doamna director a şcolilor gimnaziale din Arbore – Monica Buliga, viceprimarul comunei Arbore şi consilieri locali. Ploaia nu a împiedicat credincioşii satului să umple curtea generoasă a mănăstirii. Predica a fost ţinută de parintele Viorel Ilişoi, care, pornind de la Evanghelia zilei – vindecarea slăbănogului de la Vitezda, a vorbit despre singurătate ca absenţă a iubirii faţă de aproapele nostru, dar şi ca origine primă a destrămării familiilor, în lumea noastră. Slujba de pomenire a ctitorului Luca Arbore s-a săvârşit în incinta bisericii istorice, în preajma mormântului.
În a doua parte a evenimentului, domnul primar Dan Tiperciuc a prezidat un program foarte dens, cu multe momente emoţionante, care a debutat prin intonarea imnului comunei Arbore, de către un grup vocal condus de doamna profesoară Simona Cotos. Elevul Ştefan Bereholschi ne-a încântat prin vioara lui cu Balada lui Ciprian Porumbescu. Au urmat discursurile reprezentanţilor unităţii militare din localitatea Bradu, unitate ce poartă numele lui Luca Arbore. Ei şi-au exprimat omagiul prin depunerea unei plăci comemorative. E vorba de generalul de brigadă Vasile Bârea, locotenent-colonelul Flavius Bucur, alături de alţi ofiţeri din cadrul unităţii militare. Domnul primar Dan Tiperciuc a înmânat apoi diplome cuplurilor din Arbore care împlinesc 50 de ani de căsătorie în 2023.
În ultima parte a evenimentului au fost lansate două cărţi deosebit de interesante: Luca Arbure. Portarul Sucevei, semnată de profesorul şi istoricul Vasile Demciuc şi lucrarea amplă Arbore – plai strămoşesc, semnată de Vasile Bodnar. Ambele cărţi au beneficiat de o prezentare elogioasă şi detaliată. Autorii cărţilor au împărtăsit publicului perspectiva din care au realizat cercetarea. Domnul profesor Vasile Demciuc a evocat cititorilor săi biografia spectaculoasă a lui Luca Arbore. Iar domnul Vasile Bodnar a pus în evidenţă legătura dintre boierul Luca Arbore şi satul pe care l-a întemeiat, cumpărând moşiile Solca şi hotârând să construiască curtea boierească a familei sale în jurul bisericii pe care o ridică în 1502.
Dacă ne-am îndrepta din nou gândul spre Evanghelia de astăzi, înţelegem că singurătatea dispare când vine Hristos în inimile noastre. El, Fiul lui Dumnezeu, ne-a unit pe noi toţi în adunarea de la Mănăstirea Arbore, ca să ne-aducem împreună aminte astfel ce a însemnat Luca Arbore pentru Suceava şi pentru toată Ţara Moldovei, acum 500 de ani. Iar această aducere aminte a crescut în inimile tuturor iubirea pentru comunitatea noastră, iubirea unuia pentru celălalt, iubirea pentru moştenirea lăsată nouă de Luca Arbore: demnitatea şi curajul credinţei, jertfa pentru ideal. Luca Arbore a ştiut să gestioneze Moldova în toată perioada cât a fost tutorele lui Ştefăniţă Vodă (1517-1522), astfel încât nu a intrat în niciun conflict major. Această diplomaţie pe care o avea Luca Arbore este rar întâlnită azi. Omul se schimbă, influenţat fiind de istorie. Dar omul rămâne acelaşi în veac, dacă este în comuniune cu Dumnezeu. Pe de altă parte, astăzi puţini sunt cei care îşi aduc aminte de istorie. Însă, un popor care nu îşi cunoaşte istoria, nu se cunoaşte pe sine.
Mulţumim Înaltpreasfinţitului Calinic pentru că el a binecuvântat ca acest eveniment să se întâmple. Dumnezeu să aducă veşnică pomenire lui Luca Arbore şi întreg neamului său adormit!