iunie 2024

Month

Axioma credinţei, pe care Însuşi Hristos a exprimat-o, nu poate fi alta: „Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel-rău este.” (Matei 5, 37). Neputința lor de a-L cunoaște pe Hristos era doar confirmarea celor spuse de profet: „Neamul Lui cine îl va spune?”...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, astăzi, 7 iunie 2024, în biserica voievodală a Mănăstirii Putna a avut loc slujba de înmormântare a doamnei academician Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. A slujit Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de clerici ai Mănăstirii Putna....
Citește mai departe
„Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec” (Evrei 5, 6). Mult îndurerată familie, preacucernici şi preacuvioşi părinţi, mult întristaţi enoriaşi şi fii duhovniceşti ai părintelui Gheorghe, onorată asistenţă, Am săvârşit împreună slujba de înmormântare a mult regretatului părintelui nostru Gheorghe, cel care a fost crainicul cerului, îndrumătorul spre veşnicie şi străjerul sufletelor peste turma...
Citește mai departe
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost marți, 4 iunie 2024, gazda evenimentului de lansare a volumelor „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014 – 2020)” și „Trapezunt – Mănăstirea Sumela – istorie, credință, artă”, două lucrări de referință pentru istoriografia românească. Evenimentul, moderat de prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru, a...
Citește mai departe
anunt_licitatie
Ocolul silvic Silva – Bucovina organizează licitație cu plic închis pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate a Asociației „Protsilva” Câmpulung Moldovenesc, în data de 11.06.2024, ora 11:00, la sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, str. Alexandru Bogza nr. 2, mun. Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Depunerea cererii de înscriere la licitație și plata...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În după amiaza zilei de 5 iunie 2024, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, și părintele protosinghel Ilie Bogatu, a vizitat șantierele următoarelor unități de cult din eparhie: Mănăstirea...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În după amiaza zilei de 4 iunie 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, părintele inginer Constantin Bobu și părintele protosinghel Ilie Bogatu, a vizitat șantierele următoarelor unități de cult din eparhie: Parohia Fântânele – finalizarea lucrărilor la acoperișul bisericii și la fațada turnului de...
Citește mai departe
anunt_administrativ
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectoarele Administrativ–Bisericesc și Educațional–Teologic, organizează Examenul pentru ocuparea unui post clerical vacant în mediul urban, sesiunea iulie 2024. Posturi clericale vacante scoase la concurs: preot coslujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc – Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc; preot coslujitor la Parohia...
Citește mai departe
1 5 6 7 8 9