Locul în care a fost așezată, vreme de aproape două veacuri, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, Biserica Mănăstirii Mirăuți, ctitorie voievodală din secolul al XIV-lea, prima catedrală a Mitropoliei Moldovei, a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare, anul acesta ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al sfântului locaș, fiind prilej de...Citește mai departe
Cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Biserica Mănăstirii Mirăuți, loc în care a fost așezată, vreme de aproape două veacuri, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, a redevenit sălaș pentru acest odor de mare preț la sărbătoarea așezământului monahal. Întrucât anul acesta se împlinesc 435...Citește mai departe
Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul de tribun, rang echivalent gradului de colonel, iar mai apoi la rangul de comite, echivalent cu titlul de conte. Persecuţiile iniţiate în timpul lui Diocleţian au...Citește mai departe
Zice înţeleptul Solomon Dă sfat celui înţelept, şi el se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel drept, şi el îşi va spori ştiinţa lui (Pildele lui Solomon 9,9). Drept aceea şi eu mă voi nevoi iarăşi, pentru dragostea faţă de cititori, să vă aduc aminte, atât cât voi putea, de unul dintre domnitorii...Citește mai departe
Situată în satul cu același nume, pe valea pârâului Sucevița, la o distanță de 18 Km sud-vest de orașul Rădăuți, mănăstirea Sucevița a fost zidită în ultimile decenii ale secolului al XVI-lea, cu cheltuiala întregii familii de boieri Movilă, dintre care Ieremia a domnit în scaunul Moldovei între anii 1595-1606. Prima ctitorie a familiei Movileștilor,...Citește mai departe
Ocolul silvic Silva–Bucovina organizează licitație cu ofertă pentru lucrări de prestări servicii exploatare forestieră în partizi aferente fondului forestier proprietate a Asociației Unităților de Cult Ortodoxe Proprietare de Păduri din Protopopiatul Fălticeni, în data de 24.04.2024, ora 11:30, la sediul Protopopiatului Fălticeni, str. 1 Mai nr. 1, mun. Fălticeni, județul Suceava. Volumul propus pentru licitație...Citește mai departe
Ocolul silvic Silva–Bucovina organizează licitație cu plic închis pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate a Asociației „Protsilva” Câmpulung Moldovenesc, în data de 25.04.2024, ora 11:00, la sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, str. Alexandru Bogza nr. 2, mun. Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Depunerea cererii de înscriere la licitație și plata garanției de...Citește mai departe
Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 21 aprilie 2024, a fost prilej de cercetare lăuntrică în urcușul duhovnicesc spre Praznicul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos pentru toți cei prezenți sub streașina Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, clerici și numeroși credincioși. În mijlocul lor, în Duminica a cincea din Postul Paștilor, s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte...Citește mai departe
În după amiaza zilei de 20 aprilie 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele protosinghel Ilie Bogatu, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie: Ansamblul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – stadiul lucrărilor la obiectivul 1: Biserica...Citește mai departe
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, și Protopopiatul Suceava I, în colaborare cu Fundația „Ana – Inimă de copil”, au organizat în seara zilei de vineri, 19 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințirului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, o întâlnire de suflet cu unul dintre cei mai îndrăgiți părinți români din Sfântul Munte Athos,...Citește mai departe
Comentarii recente