aprilie 11, 2024

Day

vizite_pastorale_bun
În după amiaza zilei de 11 aprilie 2024, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele Eftimie Mutescu, consilier eparhial la Sectorul Proiecte și Construcții Bisericești, a vizitat șantierele în lucru și activitatea următoarelor unități de cult din eparhie: Ansamblul...
Citește mai departe
Întrucât pelerinajul reprezintă o mărturisire vie a credinței și o dovadă a urcușului duhovnicesc spre Împărăția lui Dumnezeu, iar călătoria pe care o face creștinul cu scopul de a vizita locuri sfinte ori de a cinsti moaștele sfinților și icoanele făcătoare de minuni contribuie la intensificarea întregii vieți spirituale, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să...
Citește mai departe
Sfântul Calinic a întărit în credinţă lumea satelor şi a oraşelor prin numeroasele slujbe săvârşite, însoţite de cuvântul pastoral, prin vizitele canonice periodice, prin grija părintească de a împlini lipsurile, de a întări slăbiciunile şi de a mângâia suferinţele. Bolnavilor le-a construit bolniţe, iar pentru tineri a ridicat şcoli, cu dascăli plătiţi de mănăstire sau...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Agenția de Pelerinaje și Turism a Arhiepiscopiei va deschide joi, 11 aprilie 2024, un nou punct de lucru în incinta Iulius Mall Suceava! Egeria Travel, una dintre cele mai noi, dar căutate agenții de turism și pelerinaje din Bucovina, este încântată să anunțe deschiderea unui...
Citește mai departe