Duminica ce pregătește credincioșii pentru praznicul împărătesc închinat altarului de jertfă al Mântuitorului, Sfânta Cruce, a fost prilej de zăbovire asupra gândului despre rolul și semnificația obiectului sfințit prin răstignirea Fiului întrupat al lui Dumnezeu. Sfinții Părinți consideră Sfânta Cruce un ghid în drumul spre Mântuire, în cântările imnografice creștine fiind numită podoaba Bisericii, slava...Citește mai departe
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin prorocul Daniel ai descoperit lumii că „cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor”, – căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare pentru cel ce își împlinește meșteșugul pe...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin sprijinul celor cinci protopopiate din județul Suceava, în perioada 31 august – 3 septembrie, eparhia noastră a fost reprezentată la Timișoara, în capitala culturală a Europei din acest an, de o delegație de 55 de tineri, care au participat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor...Citește mai departe
Duhul Sfânt nu se manifestă în viaţa noastră împotriva sau în lipsa materiei, ci prin mijlocirea materiei. Cel care se naşte din trup este supus coruperii şi morţii, adică este trupesc, pe când cel „ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 6), pentru că Duhul face trupul viu în mod real, pregătindu-l pentru Împărăţia cerurilor. Preacuvioşi şi...Citește mai departe
Momentul în care Dumnezeu răspunde rugăciunilor îndelungate și mult stăruitoare ale Drepților Părinți Ioachim și Ana, dăruindu-le pe Maria, copila afierosită Lui încă dinainte de a se zămisli, se înscrie în istoria Bisericii ca început al mântuirii oamenilor. Acest lucru a fost posibil prin deschiderea deosebită a omului, reprezentat de Fecioara Maria, spre Ziditorul său,...Citește mai departe
Pe fondul promisiunii că, dacă vor dobândi rod minunat la bătrâneţe, îl vor dărui Templului şi, implicit, lui Dumnezeu,însoţite de asceză, post şi rugăciune, Ioachim şi Ana au primit de la Dumnezeu, prin Arhanghelul Gavriil, vestea că o vor naşte pe Maria, care va deveni un vas ales a lui Dumnezeu. Deci, prin rugăciune, firea îşi...Citește mai departe
Mănăstirii Sucevița, Protopopiatul Rădăuți, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, organizează licitația în vederea adjudecării lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale exterioare executate în tehnica „a fresco” care va avea loc în data de 23 septembrie 2023, ora 13, la Mănăstirea Sucevița. Suprafața picturilor murale exterioare este de aproximativ 1500 mp. Proiectul tehnic de conservare – restaurare...Citește mai departe
Agenția de Turism Egeria Travel a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, organizează în data de 25 septembrie 2023, ora 10.00, la Centrul Eparhial Suceava, concurs pentru ocuparea postului agent de turism. CV-urile pot fi depuse până la data de 18 septembrie 2023 la adresa de email [email protected]. Experiența minimă de 1...Citește mai departe
Comentarii recente