decembrie 2022

Month

Prin integritatea sa morală, prin devotamentul necondiţionat faţă de Dumnezeu, dar mai ales prin calitatea sa de om al rugăciunii, Daniel a devenit unul dintre casnicii lui Dumnezeu, fapt mărturisit de Arhanghelul Gavriil, care i se adresează cu formulele alese: „om iubit de Dumnezeu” (Daniel 9, 23) şi „om plăcut al lui Dumnezeu” (Daniel 10, 11). Iubiţi...
Citește mai departe
Marea bucurie a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a fost vestită joi, 15 decembrie 2022, la Centrul Eparhial Suceava. Întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, membrii a trei grupuri vocale au trecut pragul Centrului Eparhial pentru a povesti în glas de colindă despre Nașterea Domnului și pentru a aduce bucurie în sufletele...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calnic, într-o atmosferă deosebit de frumoasă, s-a organizat la căminul cultural din satul Ciumulești, comuna Vadu Moldovei, conferința intitulată: Rugăciunea în viața de familie. Aceasta a fost susținută de către părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, cunoscut ca apărător al credinței și al...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, părinții slujitori ai parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, au bucuria de a vă invita la Concertul parohial de colinde, care a ajuns anul acesta la ediția a VII-a, intitulat „Slobozâ-ne, gazdă-n casă,/ Și primiți colinda noastră!” Evenimentul va avea loc...
Citește mai departe
Ziua de 13 decembrie este în fiecare an prilej de sărbătoare pentru Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” din Suceava, ierarhul Moldovei fiind cinstit printr-o serie de evenimente deosebite, anul acesta, 2022, împlinindu-se 31 de ani de la înființare. Bucuria hramului seminarului a fost sporită de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin...
Citește mai departe
Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ și o grindină mare. (Apoc.11:19) Un obiect liturgic de o mare însemnătate este Sfântul Chivot. Data introducerii Sfântului Chivot în cult nu este cunoscută cu exactitate,...
Citește mai departe
Prin traducerea şi tipărirea Dumnezeieştii Liturghii (1679), prima ediţie integrală a Liturghierului, mitropolitul Dosoftei a deschis realmente drumul utilizării limbii române în cultul Bisericii. Dacă până atunci ea era permisă doar până în tinda Bisericii, prin traducerea textului Sfintei Liturghii limbii române îi sunt deschise uşile împărăteşti ale altarului străbun. La sfârşitul Liturghierului, mitropolitul Dosoftei a adăugat numeroase rugăciuni...
Citește mai departe
Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Dosoftei, ocrotitorul spiritual al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava, în perioada 11-15 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, instituția organizează o serie de evenimente liturgice și cultural artistice, menite să aducă cinstire Mitropolitului Moldovei și bucurie duhovnicească tuturor celor care vor lua parte la manifestările aniversare. Concertul...
Citește mai departe
1 3 4 5 6 7 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info