noiembrie 2022

Month

În Duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului Duh, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturată Pilda samarineanului milostiv, 13 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți,...
Citește mai departe
În comentariile Sfinţilor Părinţi, omul căzut între tâlhari este Adam, cu cei coborâtori din el. Ierusalimul este raiul, Ierihonul este iadul; tâlharii sunt duhurile rele; preotul, Legea, levitul, prorocii, iar samarineanul, Hristos; untdelemnul, Taina Sfântului Maslu, iar vinul, Euharistia. Cei doi dinari reprezintă cele două Testamente, care au fost lăsate gazdei – Biserica. Preacuvioşi şi Preacucernici...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, tinerii voluntari ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, s-au reîntâlnit joi seara, 10 noiembrie 2022, în campusul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, pentru o nouă seară de studiu biblic. Proiectul sesiunilor catehetice Trezirea conștiinței prin cuvântul Scripturistic, organizat în parteneriat cu Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În după amiaza zilei de 11 noiembrie 2022, după finalizarea programului de birou,  Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și părintele consilier Eftimie Mutescu, a efectuat o vizită pastorală în eparhie. Astfel, a vizitat: Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” Suceava – lucrările de finisaje...
Citește mai departe
Mâine,  12 noiembrie 2022, începând cu orele 08:30, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” din Suceava, va avea loc prima ediție a Campionatului de Fotbal feminin denumit ,,CUPA DOMNIȚELOR”. Este un campionat ce se adresează tinerelor din parohiile Eparhiei Sucevei și Rădăuților și are ca scop promovarea lucrului în echipă, formarea de...
Citește mai departe
Zidirea bisericii de pe muntele Bârnărel – o poartă deschisă către cer, se datorează ctitorului Ion Odochian, care a avut un vis unde i s-a arătat Sfântul Ierarh Nectarie, ce i-a spus, arătând către munte: Vezi, Ioane, câți eroi sunt pe Bârnărel? Să faci acolo o mănăstire în cinstea lor! Atunci când ai o misiune...
Citește mai departe
Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2022, s-au încheiat astăzi, cu întâlnirea tuturor clericilor parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Rădăuți. Tema celor patru întruniri clericale a fost dată de specificul anului 2022 în Patriarhia Română: „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul...
Citește mai departe
La Mănăstirea Sihăstria Putnei, a avut loc în data de 10 noiembrie 2022, conferința cu preoții din Protopopiatul Rădăuți, ultima din ciclul de conferințe de anul acesta, organizate în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, împreună cu preoții...
Citește mai departe
În preajma zilei dedicate Bibliei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Cultural, vă invită la un nou eveniment dedicat tuturor celor care doresc să afle din tainele celei mai importante cărți pentru credința ortodoxă, Sfânta Scriptură. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, luni, 14 noiembrie 2022, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, va fi...
Citește mai departe
1 5 6 7 8 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info