septembrie 4, 2022

Day

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin prorocul Daniel ai descoperit lumii că „cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor”, – căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare pentru cel ce își împlinește meșteșugul pe...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În după-amiaza zilei de 4 septembrie 2022, după săvârșirea Sfintei Liturghii în Parohia Dumbrăveni, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele protosinghel Ilie Bogatu, economul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, a efectuat o vizită pastorală în eparhie. Astfel, a vizitat: Mănăstirea Ilișești, Mănăstirea Humor, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Slătioara, Mănăstirea Râșca, Mănăstirea...
Citește mai departe
Comuna suceveană Dumbrăveni s-a bucurat de o serie de momente cu adevărat deosebite astăzi, 4 septembrie 2022, în Duminica a XII-a după Rusalii, cunoscută și ca duminica în care este relatată întâlnirea Mântuitorului cu tânărul bogat. Activitatea pastoral-misionară intitulată „Suflet lângă suflet”, aflată anul acesta la cea de-a doua ediție, a adus împreună în rugăciune numeroși...
Citește mai departe

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info