august 2022

Month

                 În ziua în care Biserica noastră amintește de martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, Mergătorul Înaintea lui Hristos, îngenuncherea sufletului e parcă mai adâncă și  rugăciunea mai stăruitoare. E-o zi în care, după apolisul Sfintei Liturghii, îi vine rândul gândului primenit să dea în floare. Și-aș crede, poate nu greșesc!, că poate fi și timpul...
Citește mai departe
Contextul întemnițării Sfântului Ioan Botezătorul, pe lângă cel politic, are două motive: autoritatea sa morală asupra conaționalilor – mulțimea „îl socotea pe el ca prooroc” (Matei 14, 5) – și faptul că în mod public condamna legătura adulterină și incestuoasă dintre Irod și Irodiada, mustrându-l pe Irod: „Nu ți se cuvine s-o ai de soție”, căci...
Citește mai departe
Prilej de înaltă trăire duhovnicească și împreună rugăciune la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi în Duminica a XI-a după Rusalii, 28 august 2022, obștea mănăstirii primind vizita Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în apropierea hramului, ziua de pomenire a Sfântului Ioan de la Râșca, episcopul Romanului. Anul acesta, toți cei prezenți la această sărbătoare au avut...
Citește mai departe
Sunt două măsuri după care Dumnezeu conduce lumea: prima este cea a milei, care este ascunsă în milostivirea dumnezeiască transformată în iubirea noastră faţă de aproapele, şi cea de a doua este cea a judecăţii. Mila lui Dumnezeu garantează iertarea datoriilor noastre la Înfricoşata Judecată, însă numai în funcţie de disponibilitatea noastră de a ierta. Alternativă la Judecata de...
Citește mai departe
A devenit deja o tradiție ca în fiecare an cel puțin trei zile ale lunii august să fie dedicate activităților Universității de Vară Merito de la Suceava, proiect aflat în 2022 la cea de-a IV-a ediție. Evenimentul, organizat de Inspectoratul  Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel...
Citește mai departe
Considerată timp de un secol cea mai frumoasă construcție din Bucovina, Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost astăzi, 25 august 2022, unul dintre punctele de interes ale vizitei oficiale în județul Suceava a prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă. Delegația a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,...
Citește mai departe
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu o delegație a Centrului Eparhial din Suceava, au întâmpinat la Vatra Dornei, astăzi, 25 august, pe Prim-ministrul României, domnul gen. (r) Nicolae Ionel Ciucă. Domnia sa a vizitat șantierul monumentului aflat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, în ghidajul domnului inginer Ciprian Muscă, consilier în cadrul Sectorului Agro-silvic...
Citește mai departe
1 2 3 4 10

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info