La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, unul dintre cele mai vechi praznice închinate Maicii Domnului, în Vinerea Luminată, 29 aprilie 2022, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost prilej de înaltă trăire duhovnicească. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Ierarhul...Citește mai departe
Prin curăţia şi jertfelnicia ei, Sfânta Fecioară Maria a făcut posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu ca iniţiativă deplină a lui Dumnezeu. Datorită curăţiei, disponibilităţii ascultătoare şi smerite, precum şi darului primit şi dăruit apoi lumii, Maica Domnului a devenit un izvor îmbelşugat de daruri pentru întreaga umanitate. Ea este izvorul dintru care, cum spune una...Citește mai departe
Proiectul caritabil „Dar spre Înviere”, prin care 1000 de familii aflate în nevoie au beneficiat la aceste sărbători de câte un coș cu produse alimentare, a ajuns la finalul celei de-a doua ediții. Pe lângă sprijinul oferit celor afectați de războiul din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le este aproape, ca de fiecare dată, și...Citește mai departe
În ziua de 27 aprilie 2022, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoțit de părintele arhimandrit Gherasim Curaciuc, inspector al Departamentului Obiecte de cult, a vizitat cimitirele din următoarele parohii: Cumpărătura, Bunești, Podeni, Oprișeni, Rădășeni, Baia, Bogata, Cotu Băii, Fântâna Mare, Bogdănești, Râșca, Slătioara, Boroaia, Praxia, Giulești, Drăgănești, Bărăști, Boroaia – Vale, Groși,...Citește mai departe
Comentarii recente