Noaptea trecută, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu autoritățile județene, Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Poliția de Frontieră, a trimis și transportat prin punctul vamal Siret 15 tone de ajutoare pentru cetățenii ucraineni, afectați de conflictul militar declanșat în aceste zile în țara vecină. Ajutoarele umanitare distribuite în 7...Citește mai departe
Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române, au fost călăuziţi în viaţa monahală de Sfinţii Bretanion şi Teotim, episcopii Tomisului, desăvârşindu-şi viaţa sub îndrumarea părinţilor îmbunătăţiţi din mănăstirile palestiniene şi egiptene, dar şi a Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului. Cuvintele de folos culese de la...Citește mai departe
Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost albă pentru preoții voluntari din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Cu ajutorul autorităților, al clericilor și al multor oameni de bine care au pus la dispoziție mijloace de transport, aproximativ 1000 de persoane, îndeosebi femei și copii, din țara vecină au reușit să treacă deja granița în România și...Citește mai departe
Și astăzi, 26 februarie 2022, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a aflat lângă cei greu încercați, cetățenii ucraineni care au trecut frontiera prin punctul vamal Siret. După ce în ultimele două zile numărul refugiaților care fug din calea conflictului armat nu a necesitat asistență suplimentară, astăzi Arhiepiscopia a pus la dispoziție voluntari vorbitori de limbă ucraineană,...Citește mai departe
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților caută în permanență să sporească ajutorul acordat cetățenilor ucraineni care, din motivele prea bine cunoscute, se refugiază la noi în țară. Am oferit spații de cazare, masă caldă, transport și asistență tuturor celor care ne-au cerut ajutorul. Am asigurat permanența în două puncte de interes: la punctul vamal Siret și la...Citește mai departe
Permanentizând realitatea Judecăţii de Apoi în existenţa noastră şi privind viaţa în perspectiva eshatologică a judecăţii, vom putea înţelege dimensiunea vrerii lui Dumnezeu, Care ne cere să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l hrănim pe cel flămând, să-i ostoim setea celui însetat, să-l găzduim pe cel fără de adăpost şi să-l cercetăm pe cel bolnav sau...Citește mai departe
Nu apusese soarele peste cea de-a doua zi de război. Doamne, cum mai rănește cuvântul acesta când e și numai scris! Când e trăit, răstoarnă suferințe adânci, și lacrimi grele, și tăceri îngenuncheate și lungi caiere de moarte peste toate. Am simțit că trebuie să fim acolo, între sutele de oameni ce și-au ascuns țara-n...Citește mai departe
Rugăciunile pentru cei adormiţi sunt în strânsă legătură cu judecata particulară şi cu starea sufletului de după ea, până la Judecata de Apoi. Situaţia celor morţi, ajunşi în chinurile iadului, rămâne pe seama rugăciunilor Bisericii. Este o datorie sfântă a fiecărui creştin să păstreze comuniunea cu cei morţi în Hristos. Prin pomenirea celor adormiţi, fie la...Citește mai departe
În contextul actual al crizei umanitare din Ucraina, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a conturat un program de sprijin, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. În acest sens, a fost constituit un comitet alcătuit din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și coordonatori de voluntari, pentru a identifica cele mai eficiente măsuri de...Citește mai departe
Comentarii recente