noiembrie 2021

Month

Schimonahul Antonie a fost legat de Schitul Iezerul din Muntele Cheia, pentru că îşi avea metania acolo. El provenea dintr-o familie de negustori aromâni, originari din Ianina (Ioanina), o localitate din nordul Greciei, care se stabilise în Ţara Românească la Râmnicu Vâlcea. S-a căsătorit de tânăr şi a avut un fiu, pe nume Mihail, care...
Citește mai departe
La 375 de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează în zilele de 22 și 23 noiembrie 2021, Simpozionul Național „Moștenirea spirituală a Mitropolitului Petru Movilă în spațiul românesc”. Invitați de seamă, reprezentanți...
Citește mai departe
Născut în Radăuţi, ca fiu al protopopului Neculai Dracinschi şi Ana (n. Hacman) urmează cursurile Gimnaziului Superior din Cernăuţi, apoi Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Viena. Profesor suplinitor la Urigarisch – Hradisch (1872), profesor de elină şi latină in 1874 şi director (1884 -1895) la Gimnaziul Superior din Suceava. Ultimii ani de catedră...
Citește mai departe
informare
Atelierul de croitorie „Sf. Lidia” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților angajează personal calificat. Persoanele doritoare se pot adresa la: Telefon: 0742.082.050 – Ing. Oana Lenuța LACHE
Citește mai departe
Mesajul Academicianului Răzvan Theodorescula Simpozionul organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor cu sprijinul Ministerului CulturiiMoştenirea Spirituală a Mitropolitului Petru Movilă în spaţiul românesc 22-23 noiembrie 2021  Suceava – Mănăstirea Suceviţa– 375 de la moartea mitropolitului Petru Movilă – Neamul Movileștilor este unul dintre cele care au apropiat Moldova de Europa. Din acest neam a făcut...
Citește mai departe
          Părintele s-a născut la data de 12 ianuarie 1953, în localitatea Găinești sub streașina mânăstirii Slatina, județul Suceava, în familia cantorului bisericesc Dumitru Nistoroaea și a soției sale, Natalia.            Între anii 1960-1968 a urmat cursurile școlii primare și gimnaziale din Găinești, în anul 1968 reușind al 12-lea din cei 29 de admiși la Seminarul...
Citește mai departe
În a XXVI-a Duminică după Rusalii, 21 noiembrie 2021, la Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor aflați la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în...
Citește mai departe
E Vovidenia. Vovidenia, Ovidenia, „Ceea ce se face văzută”, sărbătoarea luminii! Mi-a fost nespus de dragă încă din anii copilăriei icoana ce-o înfățișa pe mica Maria urcând treptele acelea nefiresc de înalte către o biserică. Copila aceea serafică era așteptată în prispa altarului de un bătrân înveșmântat în argintul timpului și l-am numit încă de-atunci,...
Citește mai departe
Ajunsă la templu, – notează Fericitul Ieronim –, Maria singură, fără oprire, a urcat cele 15 trepte care duceau spre uşa de intrare. Şi ajungând la treapta cea de sus, Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, i-a dat Mariei, ca uneia ce era desăvârşită în ceea ce priveşte darul lui Dumnezeu, loc de rugăciune, spre deosebire...
Citește mai departe
1 2 3 4 5 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info