noiembrie 2021

Month

În urmă cu câţiva ani, la un moment jubiliar legat de aniversarea Unirii Bucovinei cu Ţara Mamă, academicianul Răzvan Theodorescu, afirma, legat de faptul că pentru momentul unionist de la Cernăuţi din 28 noiembrie 1918, o trăsătură distinctivă anume a fost emaniciparea Bucovinei prin cultură. Între cei care au avut un rol important în emanciparea...
Citește mai departe
Distinsa artistă și fiică a Bucovinei, doamna Sofia Vicoveanca, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cea mai înaltă distincție pentru mireni a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – Ordinul „Crucea Bucovinei”. Născută în nordul Bucovinei, la Toporăuți, lângă Cernăuți, doamna Sofia Vicoveanca a poposit  la umbra Mănăstirii Putna, la Vicov, de...
Citește mai departe
În ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, 25 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei din localitatea Sfântul Ilie, comuna Șcheia, Protopopiatul Suceava II, care o are drept ocrotitoare pe sfânta împărăteasă. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica...
Citește mai departe
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în ziua de miercuri, 24 noiembrie 2021, la Reşedinţa Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelenţa Sa Domnul Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Domnul ambasador a mulțumit pentru onoarea de a fi primit și a apreciat rolul activ al Bisericii Ortodoxe Române în societatea actuală,...
Citește mai departe
anunt_concurs
Fundația Anastasie Crimca din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților organizează, în data de 10 ianuarie 2022, concurs de ocupare pentru: 1 post de asistent medical, cu normă întreagă, la Gura Humorului 2 posturi de îngrijitor bătrâni la domiciliu, cu normă întreagă pentru Suceava și Gura Humorului Criterii de selecție pentru asistenți medicali: absolvenți de studii...
Citește mai departe
După promulgarea celor patru edicte care vizau Biserica și clerul, Sfânta Ecaterina s-a prezentat în fața împăratului persecutor Maximian (286-305) – în unele surse, împăratul este Maxențiu (306-312) – pentru a-i demonstra inutilitatea cinstirii zeilor. Indignat de îndrăzneala cu care l-a abordat tânăra nobilă, – potrivit surselor, se afirmă că Sfânta Ecaterina era fiica guvernatorului...
Citește mai departe
Hipolit Romanul, el însuși ucis în cursul persecuţiei declanșate de Edictul Împăratului Decius (249- †251), în lucrarea ,,Despre apostoli” scrie că „ Apostolul Andrei a vestit sciţilor şi tracilor.” Din perspectiva eclesială, avem ştiri doar despre lucrarea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan, dar mai ales a Sfântului Pavel, din Cartea Faptele Apostolilor (cu...
Citește mai departe
Partea II În orizontul răsăritean al secolului al XVI-lea, Biserica Rusă pravoslavnică, tot mai independentă de Patriarhia constantinopolitană, se identifica la nivel imperial cu statutul teocratic de „a treia Romă”, sintagmă lansată de Filotei din Pskov, într-o scrisoare pe care egumenul o trimite cneazului Vladimir al III-lea (1505-1533). Erau vremuri de izbeliște provocate de abordările...
Citește mai departe
„Auzind de mulțimea minunilor tale, Iosif I Mușat, mitropolitul, și Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, cu multă osteneală s-au străduit să aducă trupul tău în cetatea Sucevei, nădăjduind, prin aceasta, tămăduirea doamnei Ana, soția sa, și liniștea țării.” Ecoul minunilor pe care Dumnezeu le săvârșea prin moaștele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou a ajuns și...
Citește mai departe
1 2 3 4 9

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info