25. sept. 2016 – 25. sept. 2021 În strădania depănării firului aminirilor legate de Sfântul Iacob Putneanul am coborât pe treptele timpului până în anii de școală. În această perioadă am aflat despre lucrarea deosebită a starețului, episcopului și mitropolitului Iacob, care s-a născut, a crescut și s-a desăvârșit în pământul Bucovinei. Mi-au rămas vii...Citește mai departe
În Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul, se cuvine să ne aducem aminte în câteva cuvinte acum la împlinirea a 105 ani de la trecerea la cele veşnice, la 24 septembrie 1916 a celui ce a fost cunoscut arhitect, istoric pe drept cuvânt considerat unul dintre salvatorii monumentelor istorice ale Bucovinei, Karl Adolf Romstorfer....Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Cultural și Sectorul Patrimoniu din cadrul Centrului Eparhial Suceava în parteneriat cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au organizat joi, 23 septembrie 2021, Simpozionul Internațional „Dostoievski şi filonul creştin de creaţie”. În cadrul acestei întruniri...Citește mai departe
Comunicat de presă În spiritul Voronețului, sărbătorirea celor trei decenii de la reînființarea Sfintei Mănăstiri Voroneț înseamnă deopotrivă continuitate a trecutului, concentrare de noi valori prezente, dar și privire cu nădejde spre viitorime. Deschiderea expoziției muzeale Restituiri este un moment de vârf în șirul evenimentelor dedicate aniversării. Petre Ș. Năsturel își încheia raportul din 1962...Citește mai departe
Comentarii recente