În ziua de miercuri, 21 iulie 2021, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Au fost luate următoarele hotărâri: Înscrierea numelui Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 4 ianuarie...Citește mai departe
Contextul despre care vorbim în articolul de față coincide cu perioada de după instaurarea regimului comunist în România în anul 1945 până la căderea acestuia în 22 decembrie 1989. Primele știri ale unor activități religioase ale acestei perioade, pentru românii ortodocși aflați în peninsula italică, datează din luna octombrie a anului 1945, odată cu sosirea...Citește mai departe
În seara zilei de 19 iulie 2021, după săvârșirea slujbei Vecerniei unite cu Litia, săvârșită cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Ilie” din Fălticeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a organizat tradiționalul pelerinaj „Calea Sfinților”. În jurul orei 18, deși vremea părea a fi neprielnică pentru cei ce își doreau cu...Citește mai departe
S-a împlinit un an de la alegerea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, fiind chemat să aruncați mreaja de cealaltă parte a corabiei (cf. Ioan 21, 6) şi să vâsliți în marea învolburată a Ortodoxiei din iubita Bucovină. În duh de rugăciune în...Citește mai departe
Între părinţii cu viaţă sfântă care s-au nevoit în Schitul Agapia din Deal încă de la începuturile acestuia se numără şi Cuvioşii Rafail şi Partenie. Despre aceşti doi sfinţi avem o preţioasă mărturie – mai bine zis o însemnare – în lucrarea Viaţa şi petrecerea sfinţilor (1686) a mitropolitului Dosoftei al Moldovei, care s-a închinat...Citește mai departe
În 15 august 2021, se împlinesc 150 de la marea „Serbare de la Putna”, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie. Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, la care s-au asociat tinerii români de pretutindeni, „Serbarea de la Putna” a însemnat, cu precădere, definirea idealului...Citește mai departe
Prin râvna sa, Sfântul Proroc Ilie s-a impus în tradiţia iudaică și apoi în cea creştină şi musulmană drept tipul slujitorului desăvârşit. El oferă de dincolo de timp un mod de viaţă monahală autentică prin coordonatele sale: castitate, însingurare, mărturisire plină de curaj, rugăciune, sărăcie, post. Pentru aceasta, el s-a învrednicit de daruri speciale, cum...Citește mai departe
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie marţi, 20 iulie 2021, în ziua de cinstire a Sfântului și slăvitului Proroc Ilie, în Paraclisul cu acelaşi hram din Reşedinţa Patriarhală, deoarece Preafericirea Sa a primit la Sfântul Botez numele Ilie (Dan-Ilie). Miercuri, 21 iulie 2021, în Palatul Patriarhiei, va avea loc slujba de Te Deum şi şedinţa de lucru a...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, în colaborare cu Sectorul Cultural și cu Protopopiatele Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, a lansat proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare” – ediția I. Scopul acestui proiect este organizarea unei tabere de o...Citește mai departe
Comentarii recente