iulie 13, 2021

Day

Cea de-a treia zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, a început la Catedrala Mitropolitană din Iași cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de către psalții Catedralei, de...
Citește mai departe
În 2015, la Adunarea Generală a ONU de la New York, a fost adoptat documentul Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care cuprinde 17 obiective structurate pe trei piloni ai dezvoltării durabile: economic, social și de mediu. Agenda 2030 a fost adoptată și de România și de Uniunea Europeană, fără nici o adaptare la specificul european...
Citește mai departe
În miezul zilei de sâmbătă, o zi în care cei mai mulți dintre noi și-ar căuta tihna gândurilor și odihna trudei de peste săptămână în adumbrirea blândă a familiei, în naosul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Gropeni, comuna Bălcăuți, e zvon vesel și potolit de copii și tineri care deprind deslușirea tainelor ascunse în...
Citește mai departe
Rugăciune și cinstire la Cetatea de Scaun a Sucevei și anul acesta, în ziua în care Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, Asociația Umanitară „Credință și Faptă” Fălticeni, în parteneriat cu Protopopiatul Fălticeni  și  Muzeul Național al Bucovinei, au organizat...
Citește mai departe
Una dintre apoftegmele Părinților, păstrare și rediscoperite  recent, odată cu reeditarea Patericului copt, zice așa : Apa Evagrios a mai spus : „Mare lucru este rugăciunea fără grijă” (Cf. *** Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt , Editura Humanitas, 2021, p. 111. Gândindu-ne la cuvintele scurte, dar pline de înțelepciune de mai sus, 60 de...
Citește mai departe