122. A. A. „Binecuvântați, Înaltpreasfințite Părinte! O întrebare aș dori să vă adresez. Este o greșeală dacă în slujba Sf. Liturghii formată doar din preoți, fără episcopi sau diaconi, la momentul când protosul preot rostește cuvintele ,,Luați, mâncați… Beți dintru acesta toți…”, toți preoții co-slujitori arată cu mâna dreaptă spre Cinstitele Daruri?” (A.A.) Stimate domnule! Ca...Citește mai departe
Cred tot mai mult, și împlinirile de-acolo îmi sunt mărturie, că la Berchișești e una dintre cele mai frumoase și complete Școli de duminică, dintre cele aproape 100, câte numără programul, la această dată, în arhiepiscopia noastră. Acolo, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Școala Gimnazială și Primăria, dovedesc...Citește mai departe
În 1998–1999, în zona satului Fetești, comuna Adâncata, județul Suceava, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în acel moment, în jurul unei biserici de cimitir a fost organizat un schit monahal, pe locul în care tradiția arată că a existat o mănăstire de călugări. De organizarea noii mănăstiri, cu hramul „Acoperământul Maicii...Citește mai departe
Ocolul silvic Silva –Bucovina organizează licitație cu strigare pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate a Asociației AUCOOP Fălticeni , în data de 15.04.2021, ora 10:00, la sediul Protopopiatului Fălticeni , str. 1Mai nr. 1, mun. Fălticeni , județul Suceava. Depunerea cererii de înscriere la licitație și plata garanției de...Citește mai departe
Ocolul silvic Silva –Bucovina organizează licitație cu strigare pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate a Asociației „Protsilva” Câmpulung Moldovenesc , în data de 15.04.2021, ora 14:00, la sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc , str. Alexandru Bogza nr. 2, mun. Câmpulung Moldovenesc , județul Suceava. Depunerea cererii de înscriere la licitație și...Citește mai departe
În ziua de 11 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoţit de părintele arhimandrit Gherasim Curaciuc, inspector al Departamentului de Colportaj, şi de părintele protopop Aurel Goraș, a vizitat următoarele parohii din cadrul protopopiatului Câmpulung Moldovenesc: Iacobeni (biserica și prăznicarul), Argestru (biserica și prăznicarul), Casa „Vladimir” (capela şi centrul social, unde...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Educațional – Teologic a alcătuit Procedura de acordare a avizului scris (binecuvântării) al chiriarhului pentru desfășurarea de activități în învățământul religios și teologic, care a fost aprobată în Permanența Consiliului Eparhial Suceava, cu nr. 684/17.02.2021. Conținutul prezentei proceduri se adresează profesorilor de religie (pentru...Citește mai departe
În Patriarhia Română, ideea înființării unui Regulament al cimitirelor a fost discutată pentru prima oară în ședința sinodală din 11 -13 decembrie 1967 când, la solicitarea unor eparhii din Ardeal și Banat, Sfântul Sinod a aprobat constituirea unei Comisii pentru elaborarea unui proiect de Regulament al cimitirelor. În ședința de lucru din 23 decembrie 1977,...Citește mai departe
În relatarea de față voi explora un teren inedit, aflat la graniţa economiei sociale: investigarea rolului social şi economic al unităților bisericești şi a rolului lor în economia socială. Deşi instituţiile religioase nu au fost de obicei investigate ca actori ai economiei sociale în literatura de specialitate, cercetări precedente au relevat faptul că organizaţiile cu...Citește mai departe
Comentarii recente