aprilie 19, 2021

Day

dsc08382_3
La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava, prin Sectorul Educațional – Teologic (Învățământ), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și cu Casa Corpului Didactic George Tofan Suceava, a organizat Programul de formare – curs de cântăreți bisericești, sesiunea 2020-2021. Sâmbătă, 17 aprilie 2021, în cadrul...
Citește mai departe
act_de_sfintire
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în data de 18 aprilie 2021 s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie în biserica nouă a Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Grigorești, comuna Siminicea, cunoscută în tradiția locală și ca Mănăstirea Fetești-Adâncata.  În acest fel s-a împlinit dorința ctitorului, boierul Scarlat Miclescu, care la începutul secolului...
Citește mai departe
taina_maslu_25_aprilie
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, vă invită în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021, începând cu ora 17:00, la Taina Sfântului Maslu de obște săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. La sfârșitul slujbei ierarhul va citi rugăciunea de dezlegare și rugăciuni pentru sănătate.
Citește mai departe
program_liturgic_bun
Luni, 19 aprilie 2021 06.20 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI, IX, Obednița și  Vecernia; 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 16.00 – 18.00 – Pavecerniţa Mare; 18.00 – 18.30 – Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Marți, 20 aprilie 2021 06.20 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI, IX, Obednița și Vecernia;...
Citește mai departe
anunt_licitatie
Ocolul silvic Silva-Bucovina organizează licitație cu strigare pentru masa lemnoasă fasonată la drum auto aferentă fondului forestier proprietate a Asociației ,,Protsilva” Câmpulung Moldovenesc, în data de 22.04.2021, ora 1100, la sediul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Depunerea cererii de înscriere la licitație și plata garanției de participare pot fi efectuate la sediul Ocolului silvic Silva-Bucovina...
Citește mai departe
raspunsul_ierarhului_cu_email
126. V.C. „Sărut mâna, Părinte! V.C. mă numesc și sunt din Câmpulung Moldovenesc. Aș dori să vă întreb dacă se mai organizează în cadrul Arhiepiscopiei cursuri de cântăreț religios amator și în ce perioada. Mulțumesc! Doamne, ajută!” Stimate domnule! Da, în toamnă se va organiza altă serie de cursuri. Pentru informaţii suplimentare adresaţi-vă Sectorului Învăţământ...
Citește mai departe
vizite_pastorale_bun
În ziua de 18 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, însoţit de părintele arhimandrit Gherasim Curaciuc, inspector al Departamentului de Colportaj, şi de părintele protopop Aurel Goraș, a vizitat următoarele mănăstiri și schituri din cadrul protopopiatului Câmpulung Moldovenesc: Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” – Molid (biserica, altarul de vară și ansamblul mănăstiresc),...
Citește mai departe
program_liturgic_bun
Precizăm că, în săptămâna 12-17 aprilie, Înaltpreasfinţitul Calinic a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în paraclisul, respectiv biserica mare a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în cadrul căreia au fost hirotoniţi candidaţii care au luat examenul de capacitate, după cum urmează: Luni, 12 aprilie – hirotonia întru diacon a...
Citește mai departe