martie 2021

Month

ips_calinic_duminica_izgonirii_site
Accesul la viaţa veşnică este interzis celor care trăiesc numai pentru trup (Facerea 6, 3), adică sunt robi ai cărnii. Însă, deşi drumul către pomul vieţii a fost pus sub paza heruvimilor, roadele acestui pom, în Joia din Săptămâna Patimilor, – dar şi în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii –, se dau în Sfântul Potir, aşa cum...
Citește mai departe
foto_rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus cea dintâi cunună a biruinţei pe creştetul firii omeneşti, după 40 de zile de post şi rugăciune în pustiul Carantaniei, şi ai dăruit lumii postul drept armă puternică împotriva demonilor, patimilor şi păcatelor de tot felul, pe Tine Te rugăm, binecuvântează postul care începe, ca să...
Citește mai departe
duminica_izgonirii_site
Dumnezeu vrea un post al minţii, al inimii, al sufletului, dar şi al trupului. Prorocul Daniel spune că trei săptămâni a petrecut în jale; bucate bune n-a mâncat, n-a pus în gura lui carne, nici vin şi cu miresme nu s-a uns (Daniel 10, 2-3). Dumnezeu vrea un post cu toată fiinţa, nu doar cu...
Citește mai departe
program_liturgic_bun
Luni, 15 martie 2021 06.20 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI, IX, Obednița și Vecernia (Zi aliturgică); 11.00 – 11.30 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou; 16.00 – 18.00 – Pavecerniţa Mare şi Canonul cel Mare – slujeşte Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu părinții Catedralei; 18.30 – 19.00...
Citește mai departe
semnare-contract-casa-sociala-02
Vineri, 12 martie, Ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, domnul Cseke Attila, a fost prezent la semnarea contractului pentru construirea Casei sociale „Sfântul Nicolae”, la Mănăstirea Putna. Contractul a fost semnat de doamna Manuela Pătrășcoiu, Directorul general al Companiei Naționale de Investiții, și firma câștigătoare, Simeon Construct. Ministrul Dezvoltării a vorbit despre locul întâi pe...
Citește mai departe
raspunsul_ierarhului_cu_email
107. N.A.C. „Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop, binecuvântați! Eu mă numesc N. și am 16 ani și sunt elev la Seminarul Teologic … în anul … și sunt din satul …, comuna …, județul … și aș dori să vă cer un sfat: Înaltpreasfinția Voastră, ce părinte duhovnic mi-ați putea recomanda de pe la Mitropolie sau de...
Citește mai departe
foto_parastas
Dacă ei sunt într-o altă lume, în fața lui Dumnezeu, Cel Care vede totul și ascultă până și gândurile oamenilor, o logică firească ne spune că ne putem ruga pentru ei, sau putem face milostenii, ca mărturii ale iubirii pe care le-o purtăm, iar Sfânta Scriptură ne încuviințează de faptul că rugăciunile și milosteniile pentru...
Citește mai departe
dsc05705
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, astăzi, 11 martie 2021, un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba de sfințire a sediului Centrului de Pelerinaje și Turism al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cadrul acestui centru va funcționa și firma de asigurări a bunurilor bisericești din cuprinsul eparhiei. Slujba de sfințire a fost oficiată...
Citește mai departe
anunt_cpb
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Ciumulești, Protopopiatul Fălticeni, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în satul Ciumulești, comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, tehnica frescă, pentru o suprafață de aproximativ 600 mp, la Biserica  cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva” din Ciumulești, com. Vadu Moldovei în data de...
Citește mai departe
marturisitori_temnite_site
Ziua Mărturisitorilor din închisorile comuniste este un moment în care ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru idealurile ortodoxe, de cei care au apărat libertatea și credința neamului nostru cu prețul vieții, întru nădejdea mântuirii. În perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistă, în România au existat 44 de penitenciare şi...
Citește mai departe
1 5 6 7 8 9 10