109. A.E.S. „Bună ziua, aş vrea să vă întreb dacă obiectele de patrimoniu din bisericile din Suceava pot fi vândute de preoții parohi și care sunt regulile de vânzare a acestora. Precizez că obiectele la care fac referire sunt icoane de la 1900 și Ceasloave de la 1800. De asemenea, aş vrea să vă întreb...Citește mai departe
„Chipul este o icoană a originalului sau a arhetipului, pe când asemănarea este o identificare a icoanei cu arhetipul. Am putea spune că avem întipărit în noi, haric şi personal, însuşi chipul Fiului lui Dumnezeu. Însă asemănarea omului cu Dumnezeu este un proces dinamic, pe care îl realizează fiecare potrivit liberului arbitru.”Citește mai departe
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus cea dintâi cunună a biruinţei pe creştetul firii omeneşti, după 40 de zile de post şi rugăciune în pustiul Carantaniei, şi ai dăruit lumii postul drept armă puternică împotriva demonilor, patimilor şi păcatelor de tot felul, pe Tine Te rugăm, binecuvântează postul care începe, ca să...Citește mai departe
Accesul la viaţa veşnică este interzis celor care trăiesc numai pentru trup (Facerea 6, 3), adică sunt robi ai cărnii. Însă, deşi drumul către pomul vieţii a fost pus sub paza heruvimilor, roadele acestui pom, în Joia din Săptămâna Patimilor, – dar şi în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii –, se dau în Sfântul Potir, aşa cum...Citește mai departe
Comentarii recente