Părintele Cleopa Ilie a marcat profund, alături de alți cuvioși, viața duhovnicească din veacul trecut. El a rămas în inima și în amintirea credincioșilor din țară și din străinătate. Oamenii evlavioși ai Bucovinei l-au cercetat pe părintele Cleopa în timpul vieții și îi păstrează vie amintirea după plecarea sa la cele veșnice (02.12.1998).
În acest an, 2022, la 10 aprilie, s-au împlinit 110 ani de la nașterea părintelui Cleopa (10.04.1912). Acest moment a constituit un bun prilej pentru preoții, monahii și credincioșii suceveni, pentru a-și arăta dragostea și recunoștința față de părintele lor duhovnicesc. În acest sens, s-au scris articole pline de mărturii emoționante despre întâlnirea cu marele duhovnic și despre impactul pe care acesta l-a avut în viața lor.
Duminică, 10 aprilie, preoții din cercul pastoral nr. 2, așezat sub ocrotirea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, au făcut pomenire pentru părintele Cleopa și au amintit credincioșilor despre lucrarea sa misionară și duhovnicească.
Totodată, s-a săvârșit și un parastas la chilia părintelui Cleopa din munții Stânișoarei, chilie restaurată și sfințită în luna decembrie a anului trecut, la împlinirea a 23 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Cleopa. La slujba parastasului au participat preoții din zonă, părinții misionari protopopești ai protoieriei Câmpulung Moldovenesc și părintele stareț protos. Iustin Ababei de la Mănăstirea Doroteia.
Având în vedere faptul că chilia părintelui Cleopa din munții Stânișoarei a devenit deja un loc de pelerinaj, iar drumul spre aceasta, amenajat recent, este o adevărată potecă terapeutică, invităm credincioșii să viziteze acest loc sfânt și sfințitor și, mai ales, să se roage în locul în care părintele Cleopa s-a ostenit mult, traind în rugăciune adâncă asemenea cuvioșilor din sinaxare.
Înainte de a începe urcarea propriu-zisă spre chilie se află o poiană luminoasă, un loc desprins din altă lume și hărăzit parcă dintru început pentru zidirea unui altar de jertfă. Aici se va ridica o mănăstire, iar cei care doriți să vă înveșniciți numele alături de părinții Paisie și Cleopa aveți posibilitatea de a contribui la ctitorirea acesteia. Detalii găsiți pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Înființarea mănăstirii de la Vadu Negrilesei – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților